Bucuresti
Politica romaneasca din 2016 in Bucuresti
Dupa fazele de zilele trecute cu Oprea si restul intamplarilor, demne de filme cu prosti (in care prostii suntem noi, cetatenii, da) ma gandeam ca nu prea am ce scrie, pentru ca istoria se cam repeta. In sensul ca astia ne joaca iar pe degete cum doresc, dupa ce au fost pusi acolo de noi (mai putin noi totusi si mai mult batranii prosti care au votat orbeste PSD, desi e si vina noastra in mare masura ca nu am iesit la vot precum trebuia) si isi voteaza ce proiecte si legi vor sa le fie bine lor si apropiatilor.
Avem totusi : pe generalul sau ordinaria de om care este Gabriel Oprea si a sa imunitate neridicata de colegii sai din Senat pentru a fi cercetat in cazul Gigina. Foarte bine, a 2 a oara, omul a fost scutit de un proces. Pe moment, pentru ca am inteles ca mandatul sau se termina in 3 luni cum bine a spus si el:
El sincer, ridica niste semne de intrebare, referitoare la perioada trecuta pana cand procurorii au inceput redactarea dosarului si faptul ca in procesul isi va relua cursul dupa incheierea mandatului, cum ziceam. Pana la urma pentru oricine sta macar 5 secunde sa se gandeasca total obiectiv la acest caz, isi poate da seama ca e ceva cusut cu ata alba si Oprea pare sa fie dat pe tava romanilor si celor total revoltati de faptul ca fostul ministru, folosea de pana la 5 ori pe zi, escorta primita. Nu mai conteaza acum ca si colegul de suferinta al lui Gigina, a spus ca cel mai vinovat e seful garajul, care a semnat in acea seara, ca politistul antemergator, sa iasa pe ploie cu motocicleta. Are si Oprea vina lui, clar. Nu zic eu ca e curat, pentru ca totusi facea abuz de aceasta putere atunci cand mergea prin orasul asta foarte plin de masini fara sa stea la un semafor de 4-5-6 ori ca noi restul, dar de pe bancheta din spate a unei masini, cu greu poti fi un criminal in adevaratul sens. Vor iesi deci oameni, mai mult ca sigur in seara de joi, sa ceara justite pentru Bogdan. Merita acest lucru, baiatul ala, dar sa fie aplicata tuturor nu numai unora. Seful ala de garaj ce face ? Si toti ceilalti implicati sa fie trasi la raspundere nu doar cea mai publica fata dintre toate.
Urmeaza apoi treaba de la Consiliul de ieri, in care madam primarita, si-a dat arama pe fata (pentru a cata oara ?! dar cine sa se uite?) cand era mai ocupata sa se certe cu Nicusor Dan, sa se certe cu alti membri USR, sa raspunda altor membri de sedinta, la ce au postat acestia pe Facebook, decat sa isi vada de treaba. Mi se pare foarte bine, sa stai sa raspunzi unuia care a intrebat retoric pe Facebook daca ai fumat ceva. Dar nesimtirea primaritei, nu are limite, nu ca ar fi avut vreodata, venind din trustul ala de mincionsi, nebuni si spalati pe creier. Din banii prostilor de alegatori, mai bine faci circ la Consiliile Generale decat sa rezolvi probleme. Si arunci replici de 2 lei cum numai ca un om de aceeasi masura. Aplauzele ironice parca veneau ca la Maruta de la plublicul platit. A zis doamna Primar ceva care se vrea amuzant, radeti sau aplaudati toti din PSD. Hai! Jalnici oameni si partid.
Eu inteleg ca PSD-ul e speriat de alegeri si ca se tem ca vor pierde alegatori, dar facand asemenea lucruri, fix asta le iese. Deci intr-un fel, sa tot faca asemenea prostii, mai ales cand sunt filmati si ii vede tot orasul ! Trocul asta ordinar al puterii e complet si cand PMP-ul iese din sala cu toti ceilalti si 3 membri ai partidului, intra iar pentru a asigura cvorum si a trece proiectele dorite.
Avem deci senatori care voteaza ce vor pentru a se ajuta intre ei, jurnalisti (daca il mai putem numi asa pe Cristoiu) care spun mamelor, ale caror copii s-au stins fara vreun sens, ca ar fi mai bine sa taca, primarul orasului, care isi bate joc de Consilierii alesi de popor si voteaza ce doreste alaturi de partidul toxic PSD, incluzand alocarea unor sume imense catre Administratia Spitalelor (fara licitatie !!!), infiintarea unor noi locuinte de tip ANL (in care stim cu totii ca majoritatea au fost antamate de partidele de la putere si prea putine au ajuns la tinerii nevoiasi) si cate si mai cate oare ?!
Eu unul sper ca majoritatea tinerilor sa se trezeasca acum in toamna, odata cu alegerile parlamentare si sa nu mai stea in casa, pentru ca in vara cand au stat in casa si nu au votat, au facut-o batranii si toti spalatii pe creier care privesc Antenele si uite ce a iesit. Poate acum va dati seama ca usor ii putem scoate de la masa, dar trebuie doar sa incepem ! Sa mai iesim, din ce in ce mai multi, la vot pentru a putea schimba ceva si a ajuta oamenii care vor un suflu nou in Bucuresti, pe langa masinaria rosie PSD, sa faca cu adevarat ceva. Ma intreb daca Nicusor Dan era acum primar, mai aveam parte de asemenea balacareli in Primarie ?!
Si in caz ca nu sunteti convinsi, aveti AICI un link de la Digi24 in care circul de la Primaria Capitalei, este perfect evidentiat.

"Acest vot nu mă face imun în faţa Justiţiei, nu mă «salvează» de la ceva şi nici nu închide drumul dosarului pentru care DNA a cerut încuviinţarea urmăririi penale. Peste doar câteva luni, mandatul meu de senator se încheie. Peste doar câteva luni, aşa-zisa imunitate nu va mai exista, iar cazul îşi va urma cursul normal în Justiţie. Spun asta pentru cei care, din neştiinţă sau din interes, afirmă – în mod total greşit – că, din cauza votului din Senat, dosarul DNA nu va mai ajunge în instanţă. Vă reamintesc faptul că procurorii au aşteptat aproape un an ca să facă acest dosar. Ei bine, prin votul de acum doua zile, s-a decis să mai treacă încă 3 luni până când va ajunge în faţa judecătorilor. Atât şi nimic mai mult", a scris Gabriel Oprea, pe pagina sa de Facebook.
El sincer, ridica niste semne de intrebare, referitoare la perioada trecuta pana cand procurorii au inceput redactarea dosarului si faptul ca in procesul isi va relua cursul dupa incheierea mandatului, cum ziceam. Pana la urma pentru oricine sta macar 5 secunde sa se gandeasca total obiectiv la acest caz, isi poate da seama ca e ceva cusut cu ata alba si Oprea pare sa fie dat pe tava romanilor si celor total revoltati de faptul ca fostul ministru, folosea de pana la 5 ori pe zi, escorta primita. Nu mai conteaza acum ca si colegul de suferinta al lui Gigina, a spus ca cel mai vinovat e seful garajul, care a semnat in acea seara, ca politistul antemergator, sa iasa pe ploie cu motocicleta. Are si Oprea vina lui, clar. Nu zic eu ca e curat, pentru ca totusi facea abuz de aceasta putere atunci cand mergea prin orasul asta foarte plin de masini fara sa stea la un semafor de 4-5-6 ori ca noi restul, dar de pe bancheta din spate a unei masini, cu greu poti fi un criminal in adevaratul sens. Vor iesi deci oameni, mai mult ca sigur in seara de joi, sa ceara justite pentru Bogdan. Merita acest lucru, baiatul ala, dar sa fie aplicata tuturor nu numai unora. Seful ala de garaj ce face ? Si toti ceilalti implicati sa fie trasi la raspundere nu doar cea mai publica fata dintre toate.
Urmeaza apoi treaba de la Consiliul de ieri, in care madam primarita, si-a dat arama pe fata (pentru a cata oara ?! dar cine sa se uite?) cand era mai ocupata sa se certe cu Nicusor Dan, sa se certe cu alti membri USR, sa raspunda altor membri de sedinta, la ce au postat acestia pe Facebook, decat sa isi vada de treaba. Mi se pare foarte bine, sa stai sa raspunzi unuia care a intrebat retoric pe Facebook daca ai fumat ceva. Dar nesimtirea primaritei, nu are limite, nu ca ar fi avut vreodata, venind din trustul ala de mincionsi, nebuni si spalati pe creier. Din banii prostilor de alegatori, mai bine faci circ la Consiliile Generale decat sa rezolvi probleme. Si arunci replici de 2 lei cum numai ca un om de aceeasi masura. Aplauzele ironice parca veneau ca la Maruta de la plublicul platit. A zis doamna Primar ceva care se vrea amuzant, radeti sau aplaudati toti din PSD. Hai! Jalnici oameni si partid.
Eu inteleg ca PSD-ul e speriat de alegeri si ca se tem ca vor pierde alegatori, dar facand asemenea lucruri, fix asta le iese. Deci intr-un fel, sa tot faca asemenea prostii, mai ales cand sunt filmati si ii vede tot orasul ! Trocul asta ordinar al puterii e complet si cand PMP-ul iese din sala cu toti ceilalti si 3 membri ai partidului, intra iar pentru a asigura cvorum si a trece proiectele dorite.
Avem deci senatori care voteaza ce vor pentru a se ajuta intre ei, jurnalisti (daca il mai putem numi asa pe Cristoiu) care spun mamelor, ale caror copii s-au stins fara vreun sens, ca ar fi mai bine sa taca, primarul orasului, care isi bate joc de Consilierii alesi de popor si voteaza ce doreste alaturi de partidul toxic PSD, incluzand alocarea unor sume imense catre Administratia Spitalelor (fara licitatie !!!), infiintarea unor noi locuinte de tip ANL (in care stim cu totii ca majoritatea au fost antamate de partidele de la putere si prea putine au ajuns la tinerii nevoiasi) si cate si mai cate oare ?!
Eu unul sper ca majoritatea tinerilor sa se trezeasca acum in toamna, odata cu alegerile parlamentare si sa nu mai stea in casa, pentru ca in vara cand au stat in casa si nu au votat, au facut-o batranii si toti spalatii pe creier care privesc Antenele si uite ce a iesit. Poate acum va dati seama ca usor ii putem scoate de la masa, dar trebuie doar sa incepem ! Sa mai iesim, din ce in ce mai multi, la vot pentru a putea schimba ceva si a ajuta oamenii care vor un suflu nou in Bucuresti, pe langa masinaria rosie PSD, sa faca cu adevarat ceva. Ma intreb daca Nicusor Dan era acum primar, mai aveam parte de asemenea balacareli in Primarie ?!
Si in caz ca nu sunteti convinsi, aveti AICI un link de la Digi24 in care circul de la Primaria Capitalei, este perfect evidentiat.
Sursa foto : hotnews.ro
Comenteaza si tu..