Cand am citit ca e regizat de creatorul Tom Ford, este cu Amy Adams si Jake Gyllenhaal, am zis ca trebuie vazut, pentru ca ma gandeam ca va fi unul sa-i zicem 'foarte' artistic dar mai ales vizual. Nu m-am inselat deloc, deloc.


Am fost la film la Movieplex pentru ca martea au preturi accesibile, dar mai ales pentru ca 25 lei in mare, mi se pare o suma imensa pentru un film. Lasand la o parte si restul acareturilor aferente unei seri de film.

Povestea e destul de intortocheata ca sa incerc sa o prezint si descalcesc aici. Cert e ca dupa final, daca te-a prins, sunt sigur ca vei da buzna pe forumuri si site-uri cu explicatii pentru a gasi ceva sens in film si sfarsitul sau. Dar sa revin la film. Incepe...tumultos chiar, dar trecand de repulsia provocata, vedem o actrita in mare forma, in formele lui Amy Adams si croielile lui Ford. Care sunt superbe pe toata duarata filmului. Costumele tuturor actorilor sunt cum rar vezi. Iar am divagat. Pe scurt asa sa zic, filmul prezinta viata trista a unei artiste/creatoare de moda sau custode sa-i zic...un job vag descris, dar care in L.A este sigur cautat, a carei casnicii este in fazele finale. Sotul fiind plecat cu afaceri mereu, zboruri catre New York din L.A, o fac pe Susan (Amy Adams) sa mearga mai mereu singura la petreceri sau deschideri de galerii. Plictisindu-se in casa imensa si goala, incepe sa citeasca o carte primita de la fostul sot din tinerete (din urma cu 19 ani; de unde tragem concluzia ca personajul sau e pe undeva chiar pe la varsta reala a actritei, adica pe la 40 si ceva de ani), scriitor de fel, care in sfarsit termina o carte (nu aflam daca e prima sa carte sau nu) pe care i-o dedica acesteia. Cum incepe sa o citeasca, ne sunt prezentate si noua personajele cartii, facandu-se o paralela intre familia din carte si familia autorului, din care la un moment dat a facut parte si Susan. Este un roman, violent si motivul acesteia. cat si al filmului, este buna si clasica razbunare. Odata cu dezvaluirea lecturii si a personajelor sale, spectatorul  este implicat intr-un amalgam de intamplari care ajung sa fie greu de deosebit de cele reale, intamplate in viata lui Susan.

Mai multe detalii nu dau, pentru ca sigur ma voi pierde in detalii si poate voi si strica filmul pentru unii. Cert e ca nu am mai vazut acest tip de imbinare de la alte filme destepte ca Enemy si sa zicem si Sucker Punch (comercial, stiu, dar tot cu aceste treceri de la planul real la cel fictiv, pana cand nu mai stii care-i care). Mi-a placut foarte mult, mai ales ca naturaletea lui Amy Adams mi se pare extraordinar de buna in orice rol. O vad ca urmatoarea Meryl Streep. Asta din cauza glumei americane: orice rol ai avea, Meryl Streep e omul potrivit. Cred cu tarie ca la Amy Adams chiar se aplica. Deja are 5 nominalizari la Oscar, deci ar trebui sa vina si statueta. Mai ales ca pe langa Nocturnal Animals are si Arrival si cu unul din astea, sigur va intra in competitie pentru premiu.

Dar sa nu-l uitam si pe Jake Gyllenhaal si al sau rol dublu iarasi. Incepe sa fie foarte placut si genul de actor pe care daca-l vad jucand intr-un film, o sa stiu ca e ceva bun. Deci sus acolo cu Leo si Christian Bale.

Asadar, dupa ce le-am facut lobby asa mult actorilor, parca mai mult ca filmului, eu m-am vazut indragostit de interpretarea acestora, deci si de film, care ridica degetul mijlociu pentru tot ce inseamna arta moderna si poate chiar si L.A si Hollywood. Nota mea e 8/10 pentru un film destul de greoi sa o spun pe fata, care nu va fi inghitit de oricine. 

De obicei, dimineata, mergeam cu telefonul in baie pentru a asculta muzica la casti si a citi presa. Dar dupa ani buni de atentie, al 3 lea Iphone a avut nenorocul sa cada in toaleta. "Ghinion" mi-am zis, in secunda cat a apucat sa fie cufundat in apa. Scos repede, pus in orez. Greseala mea a fost, ca dupa 10-15 minute, sa-i apas pe butonul de power, pentru a vedea daca se mai aprinde ecranul. S-a aprins. Am apasat iar. L-am stins. L-am lasat pana sa plec la servici, inca vreo 30 minute. Cand am mai incercat sa vad daca merge, nu s-a mai aprins. Aia a fost.


A trecut o saptamana si ceva de atunci, iar eu m-am pricopsit cu un Nokia C5. Ma gandeam ca nu dureaza mult pana cand cei de la service ma suna sa-mi zica cat costa. Caci da, l-am dus la service, crezand ca mai ciupesc din garantie, fix la final. Am pierdut-o insa, la mustata.

Dar in ce fel: Garantia a fost pana pe 8 noiembrie, iar eu am trimis telefonul la Vodafone, catre servicul care se ocupa de toate terminalele lor, pe 9 noiembrie. Servicul fiind pe nume Regenersis. O mare prostie. Detaliez. Le-am lasat telefonul pe o miercuri seara, 9 noiembrie. La ei a ajuns pe 12 ale lunii, deci sambata aparent. Ghinionul lor ca au si o pagina pe site, unde poti verifica statusul reparatiei. Deci se misca destul de incet. Astept cateva zile, ca sa fiu sunat si intrebat daca sunt de acord sa platesc 67 lei pentru inspectia telefonului si transportul acestuia inapoi la mine la final, suma platita pentru ca telefonul nu mai era in garantie, cum am precizat mai sus. Am fost de acord, fericit ca fie si prin cei 67 lei, dar aflam ceva exact de telefon. Cateva zile mai tarziu, pe miercuri, sunt sunat iar pentru a se stii cand platesc acea suma. "pai nu se adauga la eventualul cost al reparatiilor, cand ridic telefonul la Vodafone?" intreb. "Nici vorba, trebuie sa platiti inainte de a se efectua expertiza", imi raspunde doamna de la service. Deci platesc inainte, ca la...ok. Am fost seara dupa munca, la Plaza si am platit si cei 67 lei la Vodafone. Trec zilele. Vine vinerea, pe 18, acum de Black Friday si primesc un telefon de la ei, pe care-l voi reproduce cuvant cu cuvant mai jos:

- Buna ziua, va sun din partea Regenersis pentru a va informa asupra costului reparatiei telefonului dvs.
- Buna ziua, sigur. Ce va asteptam.
- Costul reparatiei este de 2742 lei si presupune schimbarea dispozitivului dvs. cu unul nou.
- .... (am un blank, dupa care incerc sa ma reculeg) Deci costul e de 2700 nu 270 lei si mi se da unu telefon nou, nu se repara nimic.
- Da, nu se poate repara. (nu a mai elaborat nici ce avea, dar nici eu nu am mai lasat-o)
- Am inteles, atunci il vreau inapoi, cand il pot ridica?
- Veti fi sunat cand ajunge in sediul Vodafone unde l-ati si lasat.
- Multumesc, o zi buna.

Si cam atat. Am pierdut 10 zile si 67 lei pentru nimic si un raspuns pe care-l banuiam. Baietii astia mi s-au parut ca s-au miscat cam lent si au fost extrem de dezinteresati. Expertiza asta, ca la o opera a lui Monet sau Gauguin. La orice service mergi (fiind atatea in prezent), nu credeam ca mai cere cineva bani pentru asa ceva. Dar baietii astia o fac. Sa fie iubiti. Experienta proasta, cu service prost, timp pierdut (asta ma doare cel mai mult).

Eu vroiam sa ma concentrez pe zilele astea petrecute fara un smartphone, care au fost destul de eye-opening sa zic asa. Desi initial, trebuie sa recunosc, ca ma cam plictiseam pe metrou si drum la, si de la munca, ulterior, m-am simtit mult mai liber, voios si usurat chiar. E ceva inedit deja, ca in metrou sa te mai uiti la oamenii care urca, coboara sau se plimba prin vagon. Chiar daca toti sunt ochii in pamant sau ecrane LCD. Parca iti revii dintr-un somn asa si pe restul ii vezi inca hipnotizati de aparatele incatusate de maini. Parca e mult mai multa liberate in cap si creierul e limpezit in loc sa fie bombardat la prima ora (dar si dupa 12 ore de la trezire, in timp ce mergi spre casa) cu informatii, culori, clipuri si mai stiu eu ce jocuri.

Concluzia mea e ca, pe cat poti, incearca si o zi sau doua sa mergi fara telefon (pentru ca mi-e greu sa zic, sa mergi cu el si sa nu-l folosesti deloc; sunt putini care cred ca pot face asta pe bune), sau chiar si cu unul vechi, pentru a vedea cum este si daca te simti mai bine din orice punct de vedere. La mine a fost ceva nou si ma gandeam sa impartasesc si cu tine. Poate pe cineva ajuta. Succes.

Denis Villeneuve, regizorul filmelor Prisoners, Sicario si Enemy (cel mai putin cunoscut din ele; te rog maxim sa-l vezi, pentru ca e cel putin la fel de bun ca primele doua), revine la timona cu un SF de zile mari. Toate filmele sale, aduc ceva din tensiunea lui Hitchcock si Arrival (nu o sa-i zic pe numele romanesc pentru ca e o porcarie) nu face rabat. E un film bun, cap coada si daca esti fan filme destepte/SF aici ai filmul perfect.


Imi e destul de greu sa vorbesc despre acest film la modul general, pentru a nu dezvalui ceva. Nu vreau sa rezum ceva din plot deoarece mi se pare cel mai potrivit sa mergi la el, sa-l vezi si sa-ti faci tu parerea ta despre el. Eu voi incerca sa-l descriu cat de general pot, totodata si incercand sa te fac sa vrei sa-l vezi mai mult decat o fac trailerele. Sa purcedem, sau sa purced. Pare ca suna bine. Purced. OK. Purced acum: Am ajuns la acest film cu niste asteptari ridicate, trebuie sa recunosc. Mai ales pentru ca era Villeneuve dar si dupa nota de pe IMDb. Ma gandeam ca e un SF (genul de film mai putin reusit in ultimii ani, cu exceptia Interstellar si sa zicem hai, si The Martian), e cu niste actori care nu spun multe (pentru necunosctaori), dar si ca e ceva care va fi bine structurat si povestit dar si cu un twist bun si destept gandit si aratat. Ce dreptate am avut!

E superb realismul de care da dovada filmul de la inceput si pana la un punct. Nu conteaza care. O sa-ti dai seama. E usor. Mai departe nu conteaza ca scade sau dispare realismul ci intra in scena partea SF din el. Imagineaza-ti cum e si la Interstellar: e superb si real (in mare) pana cand cade Cooper in gaura neagra, dupa care urmeaza fabulatiile sa zicem, sau partea SF. Asa si aici. E ceva ce, intr-o intalnire extraterestra ce trebuie gandit outside the box. Ei bine, limbajul e primul lucrul, dar sincer, e facut asa logic, plauzibil si interesant chiar, incat nu prea il iei ca ceva SF din film. Este foarte posibil ca o intalnire cu o civilizatie extraterestra sa fie total dificila si imposibila de purtat cu limbajul/alfabetul uman. Deci, lasand astea la o parte, trebuie sa mergi pe incredere, care nu va fi sfaramata catusi de putin, ca mister Denis, nu te lasa balta.

Imi venea iarasi sa scriu despre ceva, dar mi-am dat seama ca as fi dezvaluit ceva din film. Am sa ma rezum la faptul ca limbajul extraterestru din film, joaca un rol foarte important si ca prin aflarea lui, oamenii pot...fi mai buni, mai complecsi. Tot caut cuvinte prin care sa fiu mai criptic si sper sa-mi iasa.

Sfarsitul, asadar, nu e un sfarsit clasic. Se leaga cu altceva, iar la momentul ajuns vei vedea cu ce. Desi are extrateresti in el, filmul este despre noi, oamenii, rasa umana si cum anumite chestii ne pot aduna laolalta sau dezbina. Societatea actuala ne impinge, desigur, la cea din urma optiune. Cel mai usor e sa dezbini mai ales undeva unde nu exista incredere in mare, pe tot globul. Un semnal de alarma, care poate nu va fi bagat in seama. La final, nota mea ramane 9/10 pentru, cutez sa ii zic de acum: filmul  anului.

Eram super entuziasmat de meciul asta. Poate si pentru ca ma asteptam sa vad alta desfasurare de forte pe teren. Dar ca de obicei, baietii nostri nu ezista sa ne surprinda si gasesc mereu moduri noi de a o face mai ales in sensuri negative.

Mai nou, toti se iau de Daum. Dupa cum am tot relatat eu pe aici, eu il sustin pana in panzele albe. Mereu, dar mereu cand l-am vazut dand un interviu sau citind ceva ce a zis, omul mi-a aratat de ce e neamt si ce inseamna cu adevarat o mentalitate de campion si mai ales una pozitiva. Nu am cum sa nu fiu de acord si sa nu cred intr-un asemenea om.


Toti cei care deja vad ca dau in el, mi se par deja rau intentionati si imi clarifica un fapt: ca aveau cumva un avantaj din felul in care mergeau treburile in fotbalul romanesc sau la FRF/LPF pana acum dar nu mai au, dupa ce domnul Daum a fost instalat.

Ma voi opri azi la Hagi, care aparent e nemultumit oricand. Acum s-a gasit foarte deranjat de faptul ca secunzii nationalei, urmaresc un tanar jucator roman de la Arsenal Londra, Vlad Dragomir. El are 17 ani, ajuns in Londra de la Poli Timisoara si remarcat chiar de Arsene Wenger, care l-a si luat sa se antreneze in cateva randuri si cu echipa mare a clubului. Foarte bine, nu? Ar trebui sa ne bucure acest fapt. Ei bine, ca o natie dezbinata si proasta, in multe alte cazuri si aici, acest lucru nu ne bucura pe toti. Domnul Hagi e nefericit probabil pentru ca Dragomir primeste atata "media coverage" in timp ce odrasla sa nu. Mai ales ca a jucat si la echipa mare a Fiorentinei (doar ca in ziua meciului, acesta implinea 18ani si mi s-a parut un cadou frumos, mai ales ca a fost introdus la scorul de 5-2 in minutul 75 daca nu ma insel). Mereu impins de la spate, de tatal sau celebru, Ianis, tocmai ce a fost nevoit sa auda ca momentan nu este solutie pentru echipa mare (cum de altfel este si normal), fapt care probabil, a picat foarte prost pentru patronul/antrenor (care cuteza sa spuna ca Ianis era pregatit pentru a fi in lotul de Euro din vara).


Dupa ce a terminat cu injuriile, Hagi a inceput sa se laude cu faptul ca echipa de tineret, Viitorul a invins cu 5-0 o echipa din grupele Uefa Youth League si ca sunt aproape calificati si vezi domne, ii asteapta pe cei de la Arsenal, sa le dea si lor "na na" pentru ca nu le e frica de nimeni. Pe baza performantei echipei de tineret, s-a gasit indreptatit sa si spuna ca Daum ar trebui sa selectioneze 5 jucatori de la Viitorul. Ma intreb cand Gent facea 5-0 cu echipa mare de la Ovidiu si ei erau cei care isi luau "na na" de la o echipa de pluton din Belgia, nu se pune?! Ia ziceti mister Hagi!

Cum se poate ca un antrenor/patron ce-o fi el, care NU AVEA NICI UN JUCATOR LA NATIONALA, cat timp erau Piturca (care era marele dusman al sau) si Iordanescu antrenori la echipa de fotbal nationala, nu comenta in nici un moment selectia sau nu propunea vreun jucator (in afara de Ianis), o face acum cand, pentru meciul cu Polonia VIITORUL CONSTANTA ARE 4 JUCATORI IN LOT ( Benzar, Tiru, Marin si Nedelcu)?! Cum poti sa fii atat de vocal in selectia si posibilii selectionati in lotul national de fotbal cand echipa a carei patron esti, are 4 jucatori selectionati, mai multi ca echipa campioana sau FCSB?! Ia ziceti mister Hagi!

Care sunt interesele astea de toti sunt asa impotriva lui Daum desi omul, prin neconvocarile lui Nita, Rat, Tamas si Sanmartean, a dovedit clar ca face o schimbare de generatii, aducand jucatori tineri care chiar fac diferenta si pastrand doar pe cei care mai pot ajuta echipa ?!

Nu ma mira ca la lista asta de contestatari alaturi de Reghecampf, Mitica Dragomir, Becali, se adauga si Hagi (desi acestia au purtat discutii mereu) si mai nou Rat si chiar Olaroiu. Toti imi par niste oameni lipsiti de principii. Obisnuiti cu mocirla asta romaneasca si care se sperie imediat ce sunt putin scosi din ea, dorind cat mai rapid sa fie readusi in ea.

Respect fotbalistul Hagi, dar nu inteleg ce mesaj e asta pentru un tanar fotbalist (referitor la Coman, fotbalist propus de antrenor, la nationala):

O spun cu tărie, Coman va ajunge la echipa mare. Păi, cine are mai multe goluri la loturile naţionale decât el? Dacă o să rămână cu picioarele pe pământ, dacă o să mă ia pe mine ca exemplu în afara terenului, ajunge mare. Dacă o ia pe arătură, că-i din Brăiliţa, o să se termine înainte să înceapă

Am fost in cinema cand a aparut Jupiter Ascending. Pacat ca nu scriam aici, ca as fi umplut blogul despre atrocitatea vazuta. De faptul ca fratii/surorile (ce mai sunt acum) Wachowski au facut un film asa slab si bazat intr-atat pe efecte speciale incat au stricat orice urma de scenariu. Ma gandeam atunci ca orice film de genul asta, cu 70% VFX/SFX, va fi un gunoi. Ce m-am mai inselat!

Iar un film pe care vroiam sa-l vad de ceva timp. Iar pe Digi Film intr-o seara de dupa munca deci fix cum trebuie. Mi-a placut probabil, mai mult decat era cazul, si pentru personajele lui.


Fiind fan That 70's Show cap coada, normal ca imi placea Eric Forman si aparent Topher Grace, desi a incercat ceva in Spiderman cu Eddie Brock (miscast imens dupa mine), nu scapa de stigmatul asta si e cel mai placut si amuzant in postura de personaj asemanator lui Eric Forman. E acelasi blesterm ca si pentru Kramer si George din Seinfeld si chiar Al Bundy....ce sa-i faci, cand creezi un personaj asa indragit, lumea nu te mai vede altfel indiferent ce roluri mai incerci dupa. Teresa Palmer e si ea pe acolo, facand ce trebuie sa faca: sa arate ca fata frumoasa si desteapta la care aspira tanarul personaj principal.

Asadar, actiunea se petrece pe parcursul unei intregi nopti la o petrecere si chiar, putin timp, pe la mai multe. El e pustiul care a fost indragostit de cea mai populara tipa din liceu pe toata perioada acestuia si acum, dupa ce au terminat facultatea, pe stilul american, fiecare incearca sa para ca a ajuns undeva si la un job in care are lumea la picioare. Tipic american, da. Dar conversatiile si personajele aparute sunt extrem de amuzante uneori. Petrecerea principala, la care se vad toti din liceu, e data la casa prietenului surorii lui Topher Grace, jucata de Anna Faris (nu stiu de ce nu-mi place fata asta deloc; probabil ca in orice film ea joaca un rol din asta de naiva si prostuta gen Scary Movie, House Bunny si Just Friends imi vin acum in cap) care e combinata cu Starlord!...am vrut sa zic Chris Pratt. El e cam prostut si boring, fiind aratat cum spune aceeasi poveste (despre cum primisera o casa) in mai multe cercuri, iar ea scrie povesti si aparent e mai desteapta ca el.

Lasand petrecerea si pe ei doi la o parte, Personajul nostru principal alaturi de cel mai bun prieten al lui, in incercarea de a parea si mai cool, fura o masina, gasesc niste cocaina in torpedou si petrecerea incepe inainte de a ajunge oriunde. Printr-o circumstanta interesanta, Matt (caci asa il cheama pe Topher Grace in film) ajunge cu Tori (Teresa Palmer) la o petrecere mai elevata, de bancheri gen, mai ales pentru ca se da drept angajat Goldman Sachs, in ciuda faptului ca toti ii zic ca in LA, firma nu are birou deschis. De aici incolo, filmul ia o turnura clasica sa-i zic, in faptul ca fiind inca oarecum indragostit de ea, Matt, ii spune tot adevarul, ea se supara si pleaca, el face accident cu masina furata, se duce dupa ea si incearca sa faca ceva prin care sa-si iasa din zona de confort (el fiind MIT drop-out si lucrand la un video store dupa doar 1 an de MIT).

Nota filmului e una placuta, Actiunea la fel, iarasi ceva light si numai bun de vazut dupa servici. E cu mult mai prietenos si light decat Neighbours 2 in orice caz. Merg tot pe un 6/10 pentru ca l-am revazut pe Topher Grace intr-o rol similar cu cel al lui Eric si imi place asta. Altfel nu te astepta la ceva wow, decat momente destule de rasete si voie buna.

Am primit un cadou mai special, si anume biletele la un concert Robin and the Backstabber in Hard Rock. Cum imi place trupa de cand am auzit Vanatoarea Regala, desi nu stiam eu mare lucru despre ei atunci, doar ca o dadeau pe Guerrilla, mi s-a parut o ocazie super tare, mai ales ca ii pierdusem cu o luna inainte la Beraria H. In ambinata asta am zis ca va fi clar si mai tare.


Am avut loc la masa fix pe mijloc si fix in fata lor. Miez de miez. Primii din fata lor si ei fix in fata noastra. Mai ales cand ospatarul ne conducea catre masa, ma gandeam, fix spre aia din mijloc si fix din fata ne duce, ar fi mega tare. Si acolo am ajuns. Frumos asa, mai ales cand pune Andrei piciorul pe masa ta, la un moment dat din cantare. Bine ca n-a dat peste mancare si bautura. Ha.


Au inceput pe la 22:40 asa, cu doar 10 minute de intarziere. Perfect decent. Ne-au salutat si au si inceput. Seturile de cate 3 piese erau intrerupte doar de momentele de discutie cu publicul din diferite cazuri amuzante ivite ad hoc dar care mai si ofereau niste clipe de respiro celorlalti membri ai trupei.


Imi placea ca in aceste pauze, Andrei era total amuzant si incerca sa destinda si publicul prin niste discutii placute. Se mai 'plangea' de lumini, ca nu vede publicul, chiar si cu ochelari, ca vedea niste pusti prin public, dar cum incheia momentul, personalitatea artistica il cuprindea parca si incepand sa cante, nu mai glumea, ci era cu totul prezent in muzica, acordurile de chitara si cu totul, in reprezentarea scenica a pieselor trupei. Latura asta mi s-a parut foarte interesanta, vazand-o doar la persoanele pasionate de muzica intru totul ca Minculescu, Gyuri Pascu si alti grei ai muzicii. Toti mi-au placut ca traiesc muzica in feluri in care noi, ca simpli privitori nu o putem face.




Publicul a fost format din oameni de aproape toate varstele. Sincer, nu ma asteptam sa vad Hard Rock-ul asa plin, mai ales ca, dupa cum zicea si Robin 'cu o seara inainte, a cantat Smiley'. Era un grup de copii, care, intrebati de solist, la un interludiu, au spus ca au 14 ani si tipau si se bucurau de mama focului, ca acesta discuta cu ei. Langa masa noastra a mai fost iarasi un pusti la vreo maxim 4-5 ani care filma de mama focului trupa in timp ce canta. Mi s-a parut asa frumos ca acesti tineri asculta astfel de muzica libera si experimenteaza astfel de situatii si sesiuni de autografe si cel mai important, au acces la aceasta muzica si sunt dusi de parinti la reprezentari muzicale de genul, cum nu imi imaginam.


Au cantat foarte multe piese in cele 2 ore aproape in care ne-au distrat printre care si Sat dupa Sat, Soare cu Dinti, Bacovia Overdrive, Vanatoarea Regala si multe altele de pe cele doua albume. Au plecat brusc, s-au intors in aplauzele publicului, surprinzator de dornic sa-i mai auda si au mai cantat 4 piese. Per total a fost o experinta foarte placuta si as mai repeta-o oricand, chiar si foarte curand.


Lasand experienta audio vizuala din Hard Rock Cafe la o parte, ma gandeam sa vorbesc si despre cea gastronomica, pentru ca na, a meritat. Am inceput sa mancam pana sa inceapa concertul ca in timpul lui, la lumina stroboscoapelor si celorlalte lumini mov si albastre nu iti mai venea sa mai mananci ceva.

Mancarea/bautura: de mancat am incercat un Tupelo Chicken Tenders care au venit cu doua sosuri si au fost geniale (desi cel BBQ parca era prea mult pentru acele fasii bune de pui), iar eu un Legendary Burger care nu a putut fi terminat oricat de rau mi-a parut pentru asta. Bautura a fost constituita din niste vin alb, foarte placut si o bere fara alcool, din pacate pentru mine.
Nota: 4/5


Ambianta: nu mai e nimic de spus aici decat ca ambianta e una superba, cum, toti cei care au apucat sa le treaca pragul, stiu deja. Chitarile de pe pereti si tobele de pe tavan, sunt puse cu cap si gust. Totul e la superlativ atunci cand intri in acest local
Nota: 5/5

Servirea: nu e cea tipica de restaurant, oamenii sunt foarte relaxati, haiosi si glumeti, mai ca nu te-ai astepta la asa ceva. Dar mie imi place tipul asta de servire, maxim. Locul e plin de rock si o sobritate de genul acela, nu ar fi fost placuta deloc, zic eu.
Nota: 5/5


O experienta foarte placuta, intr-o locatie superba cu servire superba si un concert super. Ce sa mai zic, decat ca trebe sa mergi acolo, mai ales si la un cocert, daca n-ai fost pana acum. Merita maxim.
Nota finala: 4.7/5

Zac Efron isi reia rolul de tip aratos si care nu stie ce face si vrea de la viata incercand sa ajute o sororitate sa se mute in casa in care el avea atatea amintiri din timpul Delta Psi (fraternitatea lor veche). Problema e ca intre timp, Mac si Kelly asteapta un al doilea copil, iar pentru asta e nevoie de o casa mai mare, pe care ei au cumparat-o deja fara sa stie ca pe aceasta nu au vandut-o 100% (fiind in escrow). De spaima ca noii eventuali proprietari sa nu dea inapoi, cuplul nebun, incearca sa le inlature pe fete din casa vecina pentru a avea linistea ca nu isi vor pierde ambele case.

Incep lupte cu sororitatea aceasta noua vecina pentru a le impiedica sa isi poata strange banii de chirie si a fi evacuate cat mai rapid. Unele amuzante si altele mai amuzante dar si penal de ireale, decat altele. Cert e ca o sa razi. Daca ti-a placut prima parte si esti fan Rogen, e sigur un film de tine.

Altfel, o sa iti para ceva exagerat, cu un umor grobian pe alocuri si denaturat, iar despre parenting, o sa zici ca cei din film sunt cei mai nepotriviti din lume pentru aceasta "meserie". Eu merg pe ideea ca toate fazele comice legate de acest aspect, au o baza reala pentu parintii proaspeti din aceasta generatie, mai ales pentru cei fumaciosi si cu un total alt stil de viata pana la aparitia copilului.

Eu il vad ca un film amuzant, mai ales daca-l privesti exact cum ti-o si cere: fara sa-l iei prea mult in serios. Merita deci un 6/10 asadar si e un timp petrecut foarte placut dupa mine. Enjoy.