Interviu cu Alin Cotofana, intai prieten, dar si consilier la Primaria Capitalei (1/2)

Am avut câteva întrebări pentru un bun prieten pe care l-am cunoscut graţie locului de muncă, actual pentru mine şi fost pentru el. Fiind şi vecini ne-am conversat şi mai mult către muncă, căci urcam la Păcii amândoi. Drumurile către terenul de fotbal, erau şi ele ocupate cu discuţii. Discuţii care s-au intensificat (mai ales către subiectul Bucureşti şi cam ce se găseşte în Primărie în 2016) de când a plecat din firma şi a ales o uniune din Bucureşti. Mai exact, USB devenit peste vară USR. 

Am căutat pe această cale să aflu cum s-a simţit un român, care a copilărit în Italia şi Spania, dar a ales ca, la maturitate, să vină înapoi în ţară, mai ales când multă lume caută să plece. Pe lângă întrebările despre străinătate, diferenţe de cultură, motivaţie şi altele mai mult sau mai puţin personale, au venit şi unele, invariabil legate de USB/USR. Fiind multe întrebări, o să-l public în 2 părţi. Un ultim amănunt: legat de întrebările mai politice cât şi de răspunsurile acestora, ele sunt doar nişte puncte de vedere STRICT personale şi nu exprimă vreo opinie/părere oficială din partea USR. 

Manolakis: Salut Alin, spune-mi câte ceva despre ţine. Un mic rezumat dacă vrei. (Unde îţi place să petreci timpul liber şi cum, ce genuri de filme îţi plac, care e ultima carte citită, ai vreun loc preferat în Bucureşti, dar în ţară?

Alin: Salutare! 

Sunt un tip destul de liniştit, nu îmi place agitaţia aşa că prefer locurile mai "chill". De exemplu şi mie şi Bertei (soţia), ne place să ne petrecem weekend-ul cât mai relaxat posibil: ieşim să mâncăm în oraş sâmbătă, după care ieşim la plimbare (plus o cafea eventual) în orice parc din Bucureşti sau mergem la un film (în zilele ploioase sau mai reci)! Pe seară, depinde de anotimp: dacă e vara preferăm un gîn tonic făcut de noi şi admirăm bulevardul Iuliu Maniu de la etajul 7, sau dacă este iarnă, ne uităm la un serial/documentar (gen House of Cards sau Suits mai nou).

Duminică e rezervată bunicii, aşadar mâncăm în familie! Iar pe seară, ne facem timp şi pentru cumpărăturile necesare pentru următoarea săptămâna.

Îmi plac filmele realiste, şi explic asta: fără efecte speciale sau alte nebunii, cât mai normale! Că să le şi exemplific, ultimele 2 la care am fost: „Sully” şi „2 lozuri”!

Ultima carte citită a fost cea a fotbalistului Zlatan Ibrahimovic: "Eu sunt Zlatan", o carte care m-am tot chinuit să o găsesc, deoarece admir acest jucător şi tot ceea ce a făcut. Că să enumăr totuşi şi una mai "serioasă", a fost Istoria ilustrată a românilor de Neagu Djuvara.

În Bucureşti sunt numeroase locuri care îmi/ne plac, dar în top sunt: Switch (hambrugeri), Origo (cafea) şi Toan's (vietnamez). Că loc preferat, n-aş putea să menţionez doar unul singur, deoarece acest oraş este încântător şi simt totuşi că sunt atâtea locuri care încă nu le-am văzut...în ţară există totuşi un loc preferat să-i zicem: Sinaia! Este primul loc din afară Bucureştiului unde am dus-o pe Berta, la prima vizită a ei în România în 2008, şi de atunci a rămas foarte emblematic pentru noi :) de câte ori avem ocazia, facem o escapadă acolo. În general preferăm zonele montane, poate şi pentru că am stat 15 ani la mare...

M: Ce te-a făcut mai exact să vii înapoi aici în ţară (dacă nu ai menţionat asta mai sus) ?

A: Există un fenomen numit "înstrăinarea" şi în general cam despre el este vorba în decizia de a reveni în ţară. Mereu am avut ideea că la un moment dat mă voi întoarce, dar nu ştiam când va veni acel "moment"! A venit forţat şi de situaţia economică din Spania şi datorită internship-ului MBA pe care trebuia să-l facă Berta. Aşa am decis în vara lui 2013 să încercăm măcar 3 luni aici, şi să vedem dacă decidem să rămânem sau nu...acel măcar s-a transformat în vreo 3 ani jumate şi am senazatia că va mai continua o bună bucată de timp!

M: Cum se simte un român care a călătorit prin Italia şi Spania dar totuşi a preferat România, cu domiciliul în Militari la Păcii ?

A: Aici răspunsul e simplu: ca acasă! Aşa cum bine se zice, nicăieri nu-i ca acasă... în alte ţări e bine un anumit interval de timp, dar după 4-5 ani deja ţi se face dor de casă şi începi să te simţi altfel, cu toate că pari destul de integrat în societatea care trăieşti. 

M: Ceva mai personal dacă vrei : cum te-ai găsit cu actuală nevasta Berta şi când ai ştiut că e aleasa ?

A: Pe Berta am cunoscut-o într-o seară de vara în 2006 la cafeneaua unde lucra mama ei în Almería (oraşul unde trăiam), şi a fost o pură coincidenţă! N-aş putea zice care a fost momentul în care mi-am dat seama că ea ar fi "aleasa", pur şi simplu ştiam că ea este cu cine vreau să îmi umplu zilele vieţii :) Dar, este adevărat că până n-am fost la prima nuntă în România (Octombrie 2013), nu mă gândisem la căsătorie, deoarece în Spania este mult mai plictisitor să zicem faţă de aici. Atunci a fost momentul în care am ştiut că dacă se va întâmpla, cu siguranţă va fi în ţară! Şi Berta la fel!

M: Ţi-a plăcut ce ai găsit în ţară? Şi cum ai compara situaţia de acum cu cea din Spania?

A: Dificilă întrebarea, pentru că sunt multe aspecte care îmi plac, şi altele care nu prea...per total, şi cu bune şi cu rele, asta e ţara noastră şi în special oraşul în care m-am născut, aşa că trebuie să-l luăm că atare. 

Aş putea spune că România de azi, e foarte asemănătoare cu Spania anilor 90'. Am ajuns acolo în vara anului 1999, dar din ce am studiat şi din ce am văzut cu ochii mei, e destul de comparabilă situaţia. Şi ei au trecut printr-o perioada de tranziţie, mai scurtă probabil, de vreo 15-20 ani până a început să se formeze o adevărată clasa de mijloc şi să urce nivelul de trăi, acela fiind momentul în care ajunsesem acolo. Apoi s-a năruit totul o dată cu criza economică mondială...

M: Pentru cineva care a trăit în ţările în care mulţi au rămas, ţi se pare mai în regulă/ mai bună viaţă românească faţă de cea italienească sau spaniolă ?

A: E greu de răspuns aici, fiecare ţară are farmecul şi tradiţiile ei până la urmă! Viaţa la noi totuşi, a rămas clădită pe nişte valori solide care în Occident s-au cam pierdut...aşa că aş zice cu totală convingere că prefer viaţa românească! Dar asta nu înseamnă că anumite obiceiuri sau tradiţii, în special spaniole, nu le urmez...de câte ori putem, ne facem timp pentru o "siesta" 

M: Ce te-a făcut să laşi munca şi să încerci ceva în politică ?

A: Păi fix ce spuneam mai sus: exact pentru acele lucruri care nu prea îmi plăceau din ce vedeam împrejur (cabluri atârnate, gropi, staţii de metrou fără tavan)...de câte ori vedeam ceva care nu era la locul lui, în mintea mea răsuna aceeaşi întrebare: de ce la ei se poate (spanioli) şi la noi nu? Şi mereu îmi dădea cu virgulă răspunsul!

Iniţial nu mi-am lăsat munca pentru politică, a fost mai mult o dedicaţie din timpul rămas liber, pentru că am fost şi încă sunt traducător freelancer, ceea ce îmi permite să îmi organizez altfel timpul. Iar cu "politica", pot să zic că pur şi simplu, m-a luat valul :)

M: Cum de te-ai gândit la Nicuşor Dan şi dacă mai aveai şi alte partide în cap în caz că nu te plăcea el sau nu-ţi plăceau ţie ideile sale ?

A: Pe Nicuşor îl urmăream de la distanţă încă din 2012 şi am admirat proiectul lui pentru Bucureşti. Apoi, venind aici în 2013 am urmărit totul mai de aproape şi am decis că atunci când voi avea timp să mă implic, mă voi duce să-i zic asta personal, aşa îl voi şi cunoaşte. Zis şi făcut, fix anul trecut în Octombrie. Aşa că ideile lui îmi plăceau de demult, mai ales că şi el a trăit ceva asemănător că mine: a fost plecat în Franţa iar apoi a revenit în ţară şi a încercat să remedieze acele aspecte unde lucrurile nu erau fireşti. 

Până la urmă mi-a plăcut simplitatea şi normalitatea acţiunilor lui! Pentru că despre asta este vorba: nu trebuie să inventăm nimic, trebuie pur şi simplu să facem ceea ce alte oraşe deja au făcut în Occident în anii 90', nimic mai mult...

Aşa că nu era vorba despre un "partid" sau alte chestii de astea: era pur şi simplu vorba despre admiraţia care o avem pentru un luptător al normalităţii în acest oraş!

Iar că să închei, repet o chestie pe care am mai tot zis-o: dacă lucrurile mergeau bine în Bucureşti, niciodată nu m-aş fi băgat în "politică"! Iar şansa dată acuma, este prima şi unica dată „politicii”...

M: Ştiu că e un clişeu, dar crezi cu adevărat în această cale politică? Majoritatea tinerilor fug acum de sistemul asta, văzându-l că pe unu corupt şi chiar bolnav până peste remediere.

A: Aşa este, chiar şi eu gândeam la fel până să mă întorc în România! Sincer, eu cred că demnitatea, onestitatea şi respectarea anumitor principii duce la rezultate. Dacă prin constituţie şi legile ţării, poţi aplica şi schimba lucruri cu această "politică", atunci cred că am făcut bine să mă bag în această poveste. O să văd în timp dacă am greşit sau nu.

Am obiceiul să pun „politică” în ghilimele, pentru că, eu personal nu mă simt un „politician”...mă simt mai degrabă un cetăţean care a făcut un pas în plus, şi lupta pentru ce crede că e mai bine pentru acest oraş. Simt că şi cum aş fi un „cetăţean mai implicat”, faţă de apelativul „politician”!

M: Încercaţi să faceţi o politică deschisă oamenilor, din ce-am văzut. Să arătaţi cam tot ce puteţi şi vedeţi în actualul sistem al Primăriei cel puţin. Crezi că veţi putea rămâne aşa clari şi sinceri mereu cu lumea din online şi cei ce v-au votat, fără să faceţi rabat de la valorile voastre ?

A: Cu cea mai mare sinceritate: cred că da! Deoarece noi nu ne chinuim sau jucăm un rol atunci când suntem în Primărie şi la Consilii...suntem aşa cum suntem zi de zi, şi ne preocupăm de aceleaşi chestii pentru care am fost şi aleşi. Colegii mei au aceleaşi principii şi nu cred că se va abate nimeni de la valorile comune, deoarece toţi suntem înainte de toate, cetăţenii ai Bucureştiului şi ştim foarte bine de ce am vrut să ajungem în Primărie: că să schimbăm şi să transparentizăm activitatea de acolo.

M: Ce ai face dacă ai afla de un caz de trafic de influenţă sau chiar corupţie din partid ?

A: Sper să nu se întâmple asta, dar va depinde şi din ce sursă aflu asta...dar, în orice caz, m-ar dezamăgi ipoteza asta şi probabil aş lua o decizie pe măsură la momentul adecvat.

M: Am văzut recent că un coleg din Consiliu General, şi-a dat demisia din partid, după ce acesta a fost filmat votând la două cartele, una fiind a preşedintelui USR. A fost acesta forţat până la urmă să-şi dea demisia sau chiar a fost o decize 100% personală ? Pentru că totuşi a fost implicat şi Nicuşor Dan în acest scandal urat pentru USR.

A: Într-adevăr, a fost un episod nefericit... Decizia de demisie a fost una personală a domnului Dobrev, dandu-şi seama de ce s-a petrecut. Nu vreau să pară o justificare, dar dacă este să o luăm aşa, avem mai multe exemple recente în Consiliu, fix cu aceeaşi problema ! Ideea este că noi nu avem puterea de a "face scandal" în presă cu aceste exemple identice, aici e diferenţa între noi şi alţii! Şi probabil şi demnitatea...

Aici se incheie prima jumătate a interviului. Continui maine cu jumătatea a doua. Sper să îţi placă şi să revii.