Încă un an, multe filme văzute, încă un top. Am încercat și anul acesta să văd cam tot ce contează sau se preta a fi un 'film bun'. Așadar am făcut și acest an o lista a filmelor văzute, care m-au impresionat cel mai mult. Am ratat și anul asta câteva (Coco, The Shape of Water, Wonder sau Disaster Artist), dar na, când voi avea timp numai pentru mine și filme, îți promit că nu mai ratez vreun film mare: 



10. Get Out
Jordan Peele are o minte ciudată. Se vede după acest film. Face un film de groază, mister și trimite o săgeata pentru liberalistii albi. Foarte potrivit pentru publicul american, ceva mai puțîn pentru noi, europenii. Dar asta nu-i scade cu nimic din merite. O ora și 45 de minute petrecute cu bine in față ecranului.

9.IT
Un alt horror pe lista mea, dar unul cu adevărat de speriat. Ecranizarea după romanul lui Stephen King și un remake după filmul din 1990 cu Tim Curry, ne redau nouă, celor care nu am citit cartea sau văzut filmul original, o poveste foarte întunecată, spusă cum trebuie de regizor. Dacă ți-a plăcut Stranger Things, vei adoră acest film!

8.Spider-Man: Homecoming
În sfârșit un film care îl arată pe Peter Parker cum îl credeam cu toții! În sfârșit un film care îl arată pe SpiderMan cum îl doream cu toții! Da. Este primul film, de la Spider Man 2 al lui Sam Raimi care este bun și asta spune foarte mult, pentru noi fanii lui Parker și Spidey.

7.Logan
Avem un alt comic-book movie aici! Logan a arătat ceea ce toți vroiam să vedem la Wolverine de când am avut parte de personaj în filmele X Men la început. Pe lângă cel mai bun film cu acesta, a fost cred și cea mai bună interpretare a lui Hugh Jackman pentu mutantul găsit de Xavier. E un western cu mutanți presărat din plin cu înjurături, momente tragice, dar și pe alocuri cu amuzament. Luați aminte Marvel, așa se dozează momentele amuzante, nu că în GotG vol.2...


6.Blade Runner 2049
Una din cele mai bune continuari de filme din 2017 si chiar in foarte multi ani. Un film cum nu mai vedem in zilele noastre. Un nou capitol in povestea Blade Runner, desi cam lent pe alocuri, este cel mai bun SF al anului de departe.

5.Wind River
Mister și un subiect real, întâmplat într-o rezervație amerindiană. Fapte abominabile, suspans și momente grele. Acting bun, regizor și scenariu superb.

4.Silence
A apărut în 2016, dar la noi în România în martie 2017. Deci l-am trecut la acest an și vorbesc de el aici. Locul 4,da! Un film al lui Scorsese despre răspândirea creștinismului în Asia și Japonia. Ceva fantastic și brut(al) cum nu ajung să concretizeze alte filme. Diferențele de opinii între aceste culturi cât și portretizarea Japoniei, au făcut pentru mine să-l pun pe acest loc.

3.Baby Driver
Pe scurt, dacă ești fan muzică și acțiune, asta e filmul tău! E greu de explicat ce se petrece în film, dar să sincronizezi totul pe muzică și mișcări, cred că e mai greu. Mergi la el sau ia DVD-ul, pentru că merită să rămână și în colecția oricui. Instant CLASIC! 

2.Mother!
Cel mai unic film pe 2017, cel mai tupeist si riscant film pe 2017. Cum noi romanii suntem foarte religiosi, filmul va avea un impact mare pentru noi. Ca va fi in bine sau rau, ramane de vazut. Metaforele si partea religioasa sunt super bine expuse, povestea e spusa interesant din punctul de vedere al Mamei Natura. Straturile sale cred ca necesita mai multe vizionari, desi asta e un lucru foarte greu. Vei vedea de ce...

1.Dunkirk
Nolan strikes again! Orice atinge omul ăsta, se preface în aur! Ce să zic de filmul anului!? Muzica pe acel crescendo repetat (Sheppard Tone-ul ales de Hans Zimmer), acting-ul perfect al tuturor actorilor (mai ales că mulți din ei sunt anonimi) și limitarea la minim a efectelor speciale au făcut că încă un film al lui Nolan să fie ridicat în slăvi de toți criticii. Dacă nu mă crezi pe mine, te poți lua după metascore-ul de 94 pe metacritic.com, notă de 8,2 pe iMDB (de la peste 287,000 de persoane) sau rating-ul de 92% pe rottentomatoes.com. De văzut și revăzut anual ;)

Cam asta a fost lista mea. Poate ti-a placut, probabil ca nu, dar sunt sigur ca si tu ai vazut altele care considerai ca merita sa fie pe lista si as vrea sa le aflu si sa le discutam daca se poate. Care au fost primele 10 filme pe 12017 care te-au impresionat? Baga un comment mai jos si scrie macar cateva. Chiar sunt curios :)

In această perioadă, trăim într-o lume în care majoritatea lucrurilor sunt teribile și nu au nici un sens. Totuși, un film ca Mama! poate totuși să apară și să dezguste publicul. Un film atât de dubios, Rex Reed l-a declarat "Cel mai prost film al secolului". Mama! este un film profund polarizant. Dar asta este doar pentru că a intrat în mainstream. Are actori cunoscuti și este distribuit de Paramount. Odată ce epoca blockbuster-ului dispare, era doar o chestiune de timp pentru ca Hollywood-ul să se întoarcă la rădăcinile sale, pentru a ne aduce înapoi pe la sfârșitul anilor 1960, unde majoritatea filmelor au însemnat ceva. Filme care te cuprind, filme care fortează granița. Capodopera lui Aronofsky este un atac frumos, dar in egala masura terifiant asupra simțurilor tale.

Am fost fan Blade Runner cand eram mic, nu foarte mare, ca si al filmelor Alien sa zicem, dar mi-a placut mult ideea filmului, inovatia din spatele lui printre altele.


Asa ca atunci cand am auzit ca vor sa-l refaca, ma gandeam ca o sa fie ceva genul Terminator 4, 5 sau vreun alt clasic masacrat. Dar l-au pus pe Denis Villeneuve ca regizor si mi-am zis: Meh, nu poate fi slab. Si l-au facut, am fost la el si mi-am zis iar: e mai bun ca originalul!

E un film cum nu mai avem in zilele noastre. Nu e vreun sequel prost, care urmareste sa stabilieasca vreun univers pentru alte continuari sau sa faca vreo legatura cu un alt SF cumva. Fara sa inceapa orice din cele spuse mai sus, acest film a spus doar urmatorul capitol din serie. Unul foarte de sine statator si extrem de bine spus. Tempo-ul e cam lent, dar asa e si Blade Runner-ul original.

Materialul sursa este tratat cu respect, tot ce trebuie din primul gasesti aici in acesta, ca si fan, dar il poti duce si pe tata sau mama la el, cu conditia sa fie fani SF. Nu ai ce zice rau in mare despre acest film.

Agentul K da peste niste secrete ingropate din trecut, care pot ameninta intreaga civilizatie din prezent cu un colaps, moment in care este nevoit sa-l caute pe Rick Deckard, in speranta gasirii unor explicatii. Asta ar fi povestea pe scurt, dar pe lung e mult mai complicat, si crede-ma ca merita mai mult o vizionare a filmului decat sa stau sa turui eu pe aici despre ce si cum si cat e filmul asta.

Actorii sunt foarte buni, dar na, cand il ai pe regizorul Arrival, Prisoners sau Sicario, alaturi de deja super actorii Ryan Gosling, Jared Leto si Robin Wright, nu au cum sa vezi un film mediocru. Imaginile si decorurile sunt extraordinare si ele. Daca ai fost fan Blade Runner, desi mai greu in Romania, acest film e un MUST SEE!

8/10 si astept sa mai treaca ceva timp pentru a-l revedea! Merita fara probleme.

În vremea în care se fac filme după mai orice super eroi, nu putea să lipsească la un moment dat și un film cu Power Rangers!

Thor-ul nou de la Marvel este în primul rând exact cum credeam: amuzant. Se pare deja că studiourile Disney au abandonst complet un scenariu bun și tensiunea în detrimentul comediei, indiferent cum vine ea.

Off, aducerea lui Tom pentru o ciorbă reîncălzită, în speranța că și Tom va aduce mulți oameni în cinema, a cam fost un rateu. Mai ales că pare prost distribuit și automat, comparat cu Brendan Fraser e muuult mai slab. Și încă ceva: dacă Mumia asta, ar trebui să fie începutul unui univers comun al monștrilor clasici, atunci Universal o dă de gard din prima.

Film cu chinezi, făcut de chinezi dar și cu niște actori de la Hollywood. Intră în scenă Matt Damon și Willem Dafoe. Mai e și Prince Oberyn din GoT, dar știți voi fetelor mai bine numele.

Faptul că fost fan al lui Daum nu e un secret. Se vede din postările mele pe aici, comentariile pe social media și discuții cu oricine.



Apoi, mie îmi plac jucătorii noștrii care sunt în afară (în vest mai ales, nu cei care joacă printre cămile, la prietenii de la Rovine sau vecinii țării) și chiar joacă. Cum era de bine de rău un Andone sau Chipciu, până în vara sau chiar Stanciu, Stoian ori Maxim. Mie chiar mi-a plăcut de el. A ajuns la Stuttgart în Bundesliga, a avut un sezon superb zic eu, apoi s-a mai stins, echipa retrogradand dar în 2.Bundesliga a pus umărul la promovarea imediată. A surprins apoi pe toată lumea când, cu puțin timp înainte de startul actualului sezon, a ales o mutare la Mainz. A primit și numărul 10, deci nu a fost luat de umplutură zic eu. Ziceți ce vreți de el: că e leneș, că nu joacă la potențial des, că are toane sau momente de sclipire doar, e în Bundesliga și joacă din 2013 acolo. Părerea mea e că e mai talentat decât Stanciu, deși la acesta e un alt subiect pentru că în Brussels, nu are continuitate și nu arată ce poate și chiar Budescu. Dar na. Fiecare din noi e selectioner. Eu l-aș fi jucat pe Stanciu în stânga, Maxim în centru și Budescu în dreapta ca un trio în spatele vârfului. Dar să revin la Maxim.

Animația 3D inspirată din manga-ul cu același nume, acoperă foarte fidel capitolele scrise de Hiroyo Oku. Poate nu are profunzimea adaptărilor după Ghost în the Shell sau Akira, dar e foarte distractiv dacă îi pot spune așa și extraordinar de bine animat.

Așteptam filmul ăsta de când eram mic și am văzut în desene că Batman se întâlnește la un moment dat cu Superman. Mai ales după posterul pus bine și în I Am Legend! Hai să incepem!!!

Am avut de ceva timp întrebarea asta. Mă gândeam, cam de când am început să mă gândesc mai serios la viață, oameni, aspirații și chestiile astea mai greu de rumegat, de ce este o diferența mare de gândire față de ai mei părinți. Și chiar nu puteam atunci să o văd. Mi se părea doar foarte aiurea că trebuie să suport eu chestia asta și multe lucruri spuse sau gesturi explicate (în rarele momente în care am dorit să fac asta, tocmai în ideea că o să-i fac să înțeleagă cum gândesc și ce m-a determinat să fac un anumit lucru) lor, s-au lovit de pereți sau, în unele cazuri, au fost înțeles cam de-a-ndoaselea.

Mi se pare o poveste îmbrăcată așa în straie pentru secolul 21 și probabil nu cum a fost intenționată original de autorul cărții. Regizorul încearcă să ne facă să credem că motivația lui Percy este să facă oamenii să înțeleagă că băștinașii nu sunt niște simpli sălbatici ci și o civilizație antică demnă de studiat. Treaba e că povestea e una a omului alb, unde Sienna Miller este singura femeie ce apare în film, iar cei din civilizația amazoniană nu primesc replici, voci sau vreo istorie a personajului.

Filmul, dacă vrei să fii cârcotaș, constă în: SPOILER ALERT Percy găsește fonduri să plece în junglă, pleacă, găsește ceva dar nu destul, se întoarce, vrea să plece iar mai mult, pleacă, găsește ceva, nu destul, se întoarce, obsedează să plece iar, pleacă cu copilul cel mare, jucat de Tom Holland, nu se mai știe de el, sfarsit.

La finalul zilei, pare puțin cam lung și interpretarea mi se pare cam liniară de parcă actorii nu și-au dat interesul destul. Putea fi mișto și mai interesant dar aia e. Totuși e o poveste despre curaj și descoperiri într-o epocă a acestora. 6/10

Don’t Breathe sau Omul din Întuneric, cum e tradus (prost) la noi e cel mai apropiat lucru de un film al lui Hitchcook în zilele noastre.

Au trecut anii peste franciza Disney, universul Piraților din Caraibe cât și peste căpitanul Jack Sparrow și e mișto că au luat asta în seamă. Salazar, care a murit și a devenit blestemat din cauza unui tânăr Sparrow, gen CGI Depp, vine acum după piratul nostru. Și mai apare un tip tânăr care caută tridentul lui Poseidon pentru scopurile sale personale secrete, după cum obișnuiește orice film din această sagă.

Ce să fie aici?! O comedie SF cu Anne Hathaway și Jason Sudeikis.

Asadar, după un început cam greoi și chiar slăbuț după unii, vezi Man of Steel(care mie mi-a plăcut mult de tot) dar mai ales Suicide Squad, DC și Warner Bros. încearcă și ceva special ce Marvel nu a făcut până acum: un film cu erou principal feminin. Și eu zic că le-a ieșit. De ce? Păi să vedem:
(Spoilere în continuare)

Personajul în sine e jucat bine de actrița israeliană, ca o persoană prea pozitivă, naivă și inocentă pentru lumea pe care are s-o descopere. Cel al lui Chris Pine a fost destul de ok, nu prea interesant dar a recuperant foarte mult la chimia de pe ecran cu Gal. Amândoi aveau o conexiune în orice scenă apăreau.

Actiunea a fost bine realizată, chiar peste cea din Batman v Superman aș zice. Unele secvențe deși te încordau, chiar provocau și puțin amuzament care a fost dozat foarte bine pe parcurs. Și mă bucur că față de Marvel care exagerează cu comedia, DC-ul sta foarte bine la acest capitol.

In termeni de antagoniști, aceștia nu prea au fost la înălțime. Dr. Poison mi s-a părut un personaj care putea fi interesant dar nedezvoltat suficient, Generalul Ludendorff a fost ce trebuia să fie un antagonist în tiparele clasice. Chiar și ideea cu gazul minune care da putere supraomenească e puțin fail. Vorbind de fail, deși pare mișto la prima impresie, revelația lui Ares și cine e el exact în film, pare, după 10 secunde de gândire, foarte banală. În schimb, motivația lui e foarte reală și m-a dus cu gândul la personaje ca Jokerul lui Heath Ledger.

Alta chestie mișto a fost că filmul e bun și luat așa singur că atare. Nu e nevoie de vreun Batman sau Justice League pentru a introduce sau lega personajele. Sau chiar dacă e, mă bucur că filmul n-a făcut-o și a stat pe propriile picioare.

Wonder Woman a fost filmul care a mers în totalitate pentru DC față de restul și a dat și personajului o poveste mișto. 7/10 și aștept(am) Justice League.

Long time no see. Am făcut o mică pauză, de vrute sau nevrute, dar despre asta în altă postare mai pe larg.

Azi vreau să vorbesc despre un film de animație foarte mișto văzut: Sing

Intr-o lume plină cu animale umanoide, un impresar și proprietar de teatru, pe nume Buster, încearcă să găsească nouă voce prin care să reînvie business-ul din clădirea primită cadou de la tatăl sau și care este pe cale să îi fie luată de stat.

Am vorbit vara asta de plecat la mare cu Alex şi Flori, dar între timp, noi am fost şi prin Barcelona cum am detaliat AICI.


Am găsit totuşi o varianta rentabilă pentru noi şi interesantă pentru ei: Bulgaria şi mai ales Sunny Beach, o staţiune în care am "descălecat" pentru a 3 a oară. Deşi că număr de kilometri nu e departe de Bucureşti (320km pe A2 la noi se fac în puţin sub 3 ore), lipsa unei autostrăzi în Bulgaria şi drumurile proaste în general de la Giurgiu/Ruse până spre Varna, au făcut că durata să ajungă la 5 ore.

Deşi am plecat cu noaptea în cap, am ajuns pe la 12 la cazare şi după la plajă. Ca idee doar. Că n-am mai făcut plajă la ora aia, ci am mers puţin de-a lungul malului să vadă şi restul cum este pe litoralul bulgar. Bineînţeles că ne-a prins oboseala din urmă, am venit la apartament şi am băgat un mare somn de prânz, ca după să mergem să mâncăm în Nessebar. Şi ce mâncare bună cu midii, păstrăv şi alte nebunii d-ale marii. Am revenit la cazare şi am dormit cred că, cel mai mult din ultimii 2-3 ani. Dar pe lângă durata, am dormit şi bine de tot.


A urmat plajă în a două zi, atât la nisip cât şi la piscină de la cazare. După prânz am plecat perpedes către centrul Sunny Beach, pentru o cină şi nişte mini golf. Nu zic cine a câştigat (eu!) dar a fost mişto mai ales pentru că toţi în afară de mine, nu mai jucaseră până atunci acest joc.


Ultima zi a fost petrecută între plajă la piscină şi nisip pe zi, iar după prânz am făcut un ultim drum către Nessebar pentru a lua cina din nou la o terasă urmata de niste amuzament in parcul de distractii de acolo. Imediat ce am văzut o oferta bună (o sticlă de vin alb cadou pentru grupuri de minim 4) am ştiut şi unde să luăm masă. Ne-am mai plimbat prin superbul Nessebar şi străduţele înguste asemănătoare unui orăşel grecesc dar în cele din urmă, a trebuit să plecăm la culcare.


Am decis să plecăm devreme în ziua 4 cu drumul către Vama. Anul asta nu ajunsesem prin Vama şi m-am gândit că dacă nu treceam pe acolo nu aş mai avea alt prilej până la anul. Deci, un mic ocol dar meritat. Am ajuns fix la prânz pentru a mânca la Canapele, unde altundeva?! Doar că Vama asta mă uimeşte de la an la an. Mereu clădiri noi, agenţii de pariuri acum, 3 locaţii de "La Canapele", noi fiind la o împinge tava. Care a costat 22lei pentru o supă şi o farfurie de peste cu legume la grătar. Nu mă aşteptăm pentru ceva de tipul asta, dar aparent în direcţia asta merge Vama. După această masă, nu puteam pierde prilejul de a mânca o clătită uriaşă de pe Magheru. Terminând periplul din Vama, am plecat pe A2 către Bucureşti şi aglomeraţia prinsă fix la intrarea în oraş, ajungând la ora de vârf, în jur de 18.

A fost o escapadă mişto, mai ales că nu mai credeam că se concretizează. Ieşind ieftin la preţ, fiind şi 4 inşi dar mai ales, bine la distracţie, a fost bine zic eu pentru toţi. Poate la anul repetăm o ieşire ca asta în Sunny Beach, Nessebar sau Varna. 

N-am văzut mini seria din 1990, dar după ce review-uri şi note am văzut la acesta, am decis să mai merg şi la un horror în cinema, după mulţi ani. Mai ales că nu am văzut nici un film din cele două Conjuring.


Aşadar clovnul care terorizează un oraş mic, pe nume Derry, o dată la 27 de ani. Mai ales pe copiii oraşului, aceştia fiind cel mai uşor de speriat şi răpit. Îmi place în primul şi primul rând că e nerecomandat sub 15 ani la noi, ceea ce se traduce printr-un "R rating" la americani. Adică interzis minorilor neînsoţiţi sub 17 ani. Deci violenţă şi limbaj explicit cât cuprinde, în acest caz. Sunt obişnuit că atunci când e vorba de copii, în toate filmele horror, dacă e vorba de ceva violent sau explicit, camera să-şi schimbe unghiul, să fie nefocusata, etc. dar aici nu e cazul, pentru că momentele alea nu vin. Te gândeşti că fiind copii pe ecran, filmul nu va arata ceva clar violent, dar te înşeli amarnic. Mi-a plăcut curajul asta de a arata nişte faze cam greu de digerat.

Apoi avem copiii, care sunt o bandă de tocilari, de unde şi numele lor "the losers club". Parcă apariţia Stranger Things, a repus pe tapet, folosirea şi găsirea unor copii în astfel de filme, care joacă foarte bine. Toţi sunt foarte naturali şi parcă fac asta de ani buni.

Avem şi atmosfera dată de regizorul Andy Muschietti, care este aproape perfectă pentru ceva ce vine din mintea lui Stephen King. Îmi place vibe-ul oraşului, personajele adulte, felul în care este văzută lumea de adulţi sau copii de-o potriva. Sunt foarte multe lucruri perfecte aici, încadrate superb de regizor. Nu am citit cartea dar am văzut multe alte ecranizări după cărţile lui King: Green Mile, Shining, Mist, Secret Window, Carrie, Dreamcather şi pot spune că viziunea lui asupra vieţii şi a oamenilor în general e una destul de neagră. Ori asta nu se prea vede aici. Adică, ok, vedem că adulţii, atât cât ni se arată, sunt nişte personaje fără aspiraţii, un trăi bun sau pozitive, dar atmosfera oraşului în rest nu e una foarte gri. Aici ar mai fi putut lucra regizorul, la aspectul şi cromatica cadrelor exterioare. Sunt foarte colorate şi mi se pare în mare contradicţie cu atmosfera din casele copiilor sau apariţiilor clovnului.

Vorbind de clovn, Bill Skarsgard, este bun în rol, destul de înfricoşător aş zice, deşi se putea şi mai şi, după mine. Am înţeles că au mers pe un actor care pe lângă factorul de groază, poate fi jucăuş. În finala pentru acest rol ar fi fost şi Hugo Weaving, care a pierdut rolul fix pentru faptul că a părut doar înfricoşător şi nu jucăuş.

Oricum faţă de tirada de filme de groază foarte mediocre, IT este un film bun, fresh şi care mă face să-mi lipsească Stranger Things şi mai mult până în Octombrie. 7/10 lejer de la mine.

Filmul lui Gore Verbinski după romanul eponim, este ceva...interesant să spun.

Scris de Guy Ritchie, regizat de Guy Ritchie. Need I say more?!


 Regele Arthur: Legendă Sabiei, spune un origin story despre Arthur şi cum ajunge acesta să domnească peste Camelot. Ne este arătată mama şi tatăl sau, cum se lupta şi mai ales cine-l omoară. Apoi vedem cum bebeluşul Arthur ajunge în Londinium dus de un rău şi găsit de femeile ce trăiesc într-un bordel. Amuzant e că acel coş care a plutit de la castel şi a fost găsit de femeile care spălau, nu avea vreun bilet sau vreun nume pentru bebeluş. Dar totuşi femeile au ştiut să-i dea numele care "trebuie".

 Lăsând această scăpare la o parte, în povestea lui Guy Ritchie, Arthur creşte pe străzile Londiniumului, făcând bani din tot felul de şmecherii sau lucruri mai mult sau mai puţin legale. Mai puţin legale în marea parte a timpului, clar. Ne este arătat acest lucru, printr-un montaj tipic Guy Ritchie, ce m-a dus direct cu gându la Lock, Stock... şi la Snatch. Interesant acest montaj făcut pentru această poveste.

În rest, se urmează un tipar cât de cât clasic, în care Arthur este prins de unchiul său, Vortigern, acesta căutând tineri pentru a vedea care poate scoate Excalibur din piatră. Este salvat de la execuţie, de către Bedivere, Percival şi gaşca lor de rebeli. Aceştia il antrenează pe Arthur pentru a putea mânui Excalibur. După ce-l antrenează, acesta îl înfruntă pe unchi, pentru a-si dobandi scaunul de rege şi a-şi răzbună tatăl.

 Pe lângă cele menţionate, mai sunt nişte lucruri ce apar pe parcurs dar nu toate sunt importante. Mai avem şi nişte CGI folosit când trebuie, uneori doar parcă la limita dintre ok şi prea mult. Una peste alta dacă îţi place stilul lui Guy Ritchie, un film de acţiune desfăşurat în Evul Mediu, fiind şi nişte aventură pe acolo inserată, poţi să te uiţi liniştit că-ţi va fi pe plac. Pe mine m-a prins în toane bune şi i-am dat 7/10.

Primul film de război văzut de la Hacksaw Ridge încoace. Şi încă ce film. Mâna lui Nolan se vede din primele 5 minute.


Îmi plac filmele care încep direct cu acţiunea şi intră în miezul problemei. Asta e cazul şi aici, cu nişte soldaţi de pe străzile oraşului francez Dunkirk, alergaţi de gloanţele naziste. Din primele rafale trase, m-am gândit la Heat şi a sa scenă de împuşcături (cu muniţie de război) de la jefuirea băncii din final în care tensiunea şi muzica de fundal  transmit o stare similară celei de început aici. Diferenţa e că aici povestea abia începe, în timp ce în Heat, filmul era la apogeu.

Comparam la început cu Hacksaw Ridge pentru că e un film despre al doilea Război Mondial. Doar că Dunkirk nu e un film despre conflicte, violenţă sau ororile războiului ca filmul lui Gibson. E despre lucrurile pe care le-au făcut oamenii simpli în situaţii disperate (acele vremuri complet tâmpite, le-aş putea numi). Povestit pe parcursul a 3 fire ( întâmplările de pe plajă/pământ, de pe mare şi din aer) filmul nu ne arată acte de eroism ieşit din comun. Vedem personajul din primul cadrul şi faptul că este urmărit de-a lungul filmului. Vedem cum acesta, Tommy pe numele lui, încearcă doar să trăiască. Fie că găseşte un pretext să ducă un rănit cu targă pe un vas ce pleacă către Anglia sau se ascunde de bombe sub un dig sau într-un mic vas pescăresc, el vrea să ajungă acasă. Şi faptul că Nolan a citit şi auzit poveşti de la oameni de la faţă locului, cum că majoritatea soldaţilor de pe plajă Dunkirk erau tineri şi fără experienţă, acesta a distribuit actori necunoscuţi şi tineri, nu face decât să sporească realismul acestui film care tinde spre un documentar chiar.


Faptele eroice din film le vedem pe apă şi în aer. Pe apă unde un mic vas de agrement al domnului Dawson, alături de doi băieţi, pleacă din Anglia pentru a ajuta şi aduce înapoi, cât mai mulţi soldaţi britanici. În aer unde piloţii britanici, printre care şi Farrier (jucat superb de Tom Hardy) sprijină forţele terestre dar şi vasele ce vin către Marea Britanie cu soldaţi, de avioanele naziste de vânătoare şi bombardiere. Chiar dacă avem un mic detaliu asupra acestor poveşti, Nolan are grijă să nu îi dea vreunuia mai mult timp decât celuilalt, încât să pară erou sau personaj principal. Toţi primesc timp egal pe ecran şi îşi fac datoria fără mari discursuri sau momente eroice; Dawson îşi duce bărcuţa peste canal, culegând supravieţuitori pe drum, iar Farrier, respingând atacuri inamice asupra sa.

Îmi plac foarte mult aceste momente de sacrificiu uman fie la propriu ca cel al personajului interpretat de Tom Hardy, fie la figurat, cum este cel al lui Dawson care, în ciuda unei morţi accidentale provocată de personajul lui Cillian Murphy, acesta şi fiul sau, aleg să nu-l traumatizeze mai departe pe soldat. Aici nu îşi mai are loc vina ci efortul de a salva oameni, compatrioţi, vieţi.

Farrier face şi el cel mai mare sacrificiu probabil, în loc să aterizeze pe plajă şi de a se alătura soldaţilor care erau salvaţi de bărcuţele de agrement ce soseau, hotărăşte să mai survoleze încă o dată plaja pentru a împrăştia eventualele avioane inamice. El este capturat (şi îmi place aici cum Nolan ţine soldaţii germani neclari în imagine, focusul fiind pe pilot şi cum razele soarelui care apune, acoperă fetele inamice în restul cadrelor) de soldaţii nemţi şi probabil trimis într-un lagăr sau aşteptând o soarta şi mai gravă.

Acesta a fost sacrificiul oamenilor de rând pentru un scop comun, acela de a aduce acasă cât mai mulţi oameni. După cum se aşteptau şi generalii de la început, să poată să plece numai 30-40 de mii din Franţa către Anglia, aflăm că la final, peste 300 de mii au reuşit să fie salvaţi. Totuşi însă, în jur de 40 de mii au fost lăsaţi în urmă şi capturarea lui Farrier, ne arată că şi el, foarte probabil, s-ar alătura acelui număr.

Sunetul şi editarea, fac din Dunkirk cel mai intens film al lui Nolan de până acum. Mai ales când mă gândesc la secundele ceasului de pe fundal, un sunet prezent de la început la finalul filmului. Dar în timp ce micile bărci de agrement cară soldaţi stupefiaţi de pe câmpurile de lupta şi cuvintele lui Churchill "vom lupta pe plaje şi în aer" încep să se audă prin undele radio aducând o stare de bine, finalul filmului Dunkirk subliniază ce s-a pierdut pe acest drum pentru ca miracolul de la Dunkirk să fie posibil. Aproape sa uit si de notă, la mine are un clar 9/10.

A ... parte din franciză despre curse ilegale de maşini, în care nu mai e vorba de nici o cursa de maşini. Nu ştiu dacă înţelegi ceva, dar nici eu nu o mai fac, după 8 filme...cred.


După ce au rămas fără Paul Walker, producătorii şi studioul au decis că mai pot mulge puţin franciza. Aşa apare şi partea a 8 a care mi se pare cea mai slabă din ultimele 3-4. Cum gaşca rămâne fără duşmani, pentru că pe toţi ori i-au omorât, ori i-au prins şi recrutat ulterior, singurul duşman interesant a rămas unul de-al lor şi anume cel mai cel, Dom Toretto. Aşa apar şi lupte gen Vin Diesel vs The Rock sau Jason Statham vs The Rock vs Vin Diesel...o nebunie.

Din o vacanţă mişto şi calmă, Dom ajunge să plece cu o păsărică, jucată de Charlize Theron, mare hackeriţă domne, care-l are cu ceva aşa mare la mâna, încât el face necontenit tot ce i se cere. Toată echipa lui, acum în frunte cu Hobbs (The Rock) şi Shaw (Jason Statham) este pusă pe urmele lui. Ajugem iar prin cotloane din Rio, o puşcărie (de maximă securitate) şi Antarctica. Colac peste pupăză, apare şi mama lui Shaw, care avându-i pe Owen şi Deckard ca băieţi, nu putea fi interpretată decât de Helen Mirren. Cum ziceam, Dom ascultă că mieluselul tot ce-i zice Cipher, din cauza că ceva din trecutul lui Dominic, reapare ca ostatec sau ostatecă sau ostateci, ca să mai las un dram de mister acestui film. Bineînţeles, că această mare hackeriţă doreşte un focos nuclear pe care să-l vândă unora sau sa-l lanseze asupra New York-ului sau Washington-ului...ştii tu placa asta.

Se urmăresc, se bat, se mai urmăresc iar, apar nişte twist-uri domne care te prind cu garda jos pesemne şi bătălia finală e în Antarctica, cu explozii şi tancuri ce se împuşcă şi tot aşa. Dom este salvat în cele din urmă de echipa lui, mai ales după ce ei află de ce naibii făcea tot ce făcea pentru nebuna aia cu dread-uri furate parcă din Step Up 2. Este salvat şi în mare fel. Exagerat şi bumbastic, stil Hollywood.

E cel mai exagerat film de până acum. Toţi oamenii, mai ales cei principali şi aia buni, sînt făcuţi parcă din beton şi  nu au cum muri, deci vezi nişte cascadorii total aberante uneori. Dacă nu vrei să gândeşti vreo 136 de minute, asta e filmul pentru ţine frate. La mine ia 5/10 cu indulgenţă pentru că sunt maşini şi unele exagerări plac oricui până la un punct.