Am tot auzit lucruri bune despre acest film şi am zis să-l încerc. Numele lui Clint Eastwood şi Tom Hanks, şi-au spus şi ele cuvântul.


Filmul lui Eastwood ne spune povestea pilotului US Airways, Chesley Sullenberger, pe scurt Sully, şi a sa aterizare miraculoasă pe răul Hudson. Îmi place cum Eastwood expune acest lucru şi începe filmul introducându-ne în toiul acţiunii, care nu este chiar una reală, ci un coşmar. Este un regizor bun, puţin parcă prea axat pe filmele cu şi despre americani, măreţia Americii şi faptele bune ale oamenilor săi mari, în istorie.

Avem de-a face aici cu înfăţişarea lui Sully şi a copilotului sau, Jeff Skiles, în faţă unei comisii care încearcă să determine dacă faptele sale au fost unele bune sau dacă acesta a pus în pericol vieţile celor 154 de oameni de la bord. Ne este arătată această comisie ca pe un cadru care doreşte un fel de ţap ispăşitor în acest caz şi îl doreşte pe Sully cu orice preţ. Refuz să cred că faptele au fost într-atât de dramatice pentru cei doi piloţi şi au fost aproape de a-şi pierde licenţele de piloţi şi chiar puşi sub acuzare...

Mi-a plăcut că scena efectivă în care avionul aterizează pe apă (sau amerizează) nu ne este dată aşa rapid, nouă privitorilor şi când e arătată, e arătată pe părţi. Este cam pe la mijlocul filmului şi este superbăăăă! După care urmează iar o bucată de la comisii şi filmul revine iar la tensiunea şi frica acelor momente în care pasagerii ies din avionul plutind pe răul Hudson. E mişto acest du-te, vino din expunerea accidentului şi nu are cum să nu te ţină în tensiune.

Este un film bun, de 7/10 zic eu. N-o să câştige Oscaruri, dar nici nu merită trecut cu vederea aşa uşor.

Cu atâta hype creat în jurul lui, alături de cele 14 nominalizări (cele mai multe istorie) la Oscar şi cele 7 Globuri de Aur (cele mai multe din istorie), am zis că trebuie văzut şi povestit cât mai repede.


Nu sunt un fan al musicalurilor, singurul care mi s-a părut bun fiind Cântând în Ploaie, dar pot să zic că La La Land, are ceva aparte, ceva ce mai găseşti în musicalurile clasice şi în nici un caz în cele din prezent. Setup-ul scenelor care urmau să se umple de cântăreti şi dansatori, era foarte interesant, amintind cumva de filmele din epoca de aur, pline de muzică şi în care actorii începeau să danseze, cânte şi chiar să facă step, când nu te aşteptai. Mi s-a părut în unele scene de musical (vezi pirueta lui Gosling în jurul unu stâlp electric) şi un omagiu filmelor clasice şi mai ales celui despre care am zis că e singurul meu musical plăcut până acum.

Compoziţia este superbă, culorile şi cadrele luate sunt cum rar vezi într-un film în ziua de azi, cu atât mai puţin într-un musical. Aceste cadre amestecate numai alături de culori vii (vedem aici culorile de verde, galben şi albastru predominante în multe din ele) cresc impactul asupra anumitor scene, impact pe care regizorul nu se sfieşte să-l arate pe parcursul filmului., mai ales în scenele cu Mia (Emma Stone), făcându-mă să mă gândesc că povestea ei, este oarecum ceva mai importantă decât a lui Sebastian (Ryan Gosling).

Avem deci nişte cadre mişto, muzică la superlativ, ode aduse filmelor cu Gene Kelly şi Fred Astaire, chiar şi o chimie foarte bună între Gosling şi Stone (după Crazy, Stupid, Love şi Gangster Squad), dar oare avem şi voci? Ei bine, eu văd că nu prea. Oricât de bun e filmul pe orice alt capitol, ambii actori, mai ales Gosling, nu au o voce la nivelul filmului. E mişto, şi tind să cred că e făcut special, că au introdus o voce foarte bună că a lui John Legend în film pentru a balansa oarecum, acest aspect.

Eu rămân doar cu un 8/10 (şi nu 9)pentru el, datorită vocilor celor 2 interpreţi, uneori prea vizibil de slabe dar contrabalansate de finalul neaşteptat de realist, şi chiar altfel, dacă iei în considerare şi cealaltă varianta (pozitivă) alături de toate aspectele pozitive. Va fi clar un mare câştigător la Oscaruri pe partea de sunet şi muzică, cinematografie şi aş tinde să zic şi regie, dar nu şi actorie.

Am vrut să văd Câini dar nu l-am găsit în online aşa că m-am mulţumit cu Sieranevada. Vroiam să văd ce era aşa mare tevatura de anul trecut cu acest film.


Ei bine, se pare că a plăcut majorităţii, pentru că e un film în cel mai pur românesc fel. Tipologiile de personaje par desprinse fix din popor. Vecina din bloc, ruda atotştiutoare, mătuşa comunistă şi mai apropiată de băiatul său dar mai severă cu fata şi multe, multe altele pe care le descoperi cu zâmbetul pe buze sau fruntea încruntată, în cele 2 ore şi 45 de minute, fac deliciul filmului.

Pe scurt, e vorba despre adunarea unei familii pentru parastasul patriarhului acesteia. Fiind în România, se pune accentul pe datini, ca parastasul să se desfăşoare fix după dorinţele văduvei şi nici un rabat nu e făcut. Nu se mănâncă până nu vine preotul şi se mai bifează alte obiceiuri din zona decedatului exact ca la carte. Se desfăşoară aşadar nişte scene tragi comice care sunt cel mai bine înţelese numai de români. Pentru cei străini poate par numai comice, cine ştie.

Între toate aceste datini, mai apar şi discuţiile datorate reuniunii de familie. Preferaţii persoanelor în vârstă dar şi oile negre, care nu's prea bine văzute. Este iarăşi ceva tipic românesc cu acest fel de a ţine partea cuiva şi lipsa de echidistanţă afişată atât de direct cum numai la noi se poate, deşi parcă numai noi, cei tineri, o vedem.

Ultimul lucru adăugat în acest malaxor de Cristi Puiu, este discuţia despre Charlie Hebdo şi 11 Septembrie, presărată ca un condiment fin, de-al lungul celor 2 intrigi enumerate mai sus. Sunt nişte momente plăcute zic eu, aş îndrăzni să zic că sunt cele mai interesante din film şi au fost cele care m-au ajutat să rămân cu filmul până la finalul celor aproape 3 ore. La început par nişte dozaje potrivite şi abia aşteptam să tot fie reluate de personaje, dar după, mi-am dat seama că aşteptăam mai mult aceste momente decât aşteptam celelalte subiecte ivite în film. Tipologiile personajelor care discută despre aceste poveşti interesante sunt de toate felurile: de la cel care vede numai conspiraţii americane în atacurile de la Paris şi 11 Septembrie, la un pragmatic care încearcă să înfrâneze acest entuziasm lansat într-o singură direcţie şi chiar la soldatul venit acasă cu o altă viziune total diferită de cea a fratelui sau, una reală şi destul de întunecată.

La final îi dau 7/0 pentru aceste subiecte deschise şi expuse aşa de bine pe înţelesul tuturor oamenilor. I-am scăzut un punct pentru durata prea lungă în unele momente şi cadrele foarte statice şi lungi luate de regizor. Poate sunt prea obişnuit cu filmele americane dar un cadru de 5-6 minute, luat în bucătărie, mi se pare cam static şi plictisitor.

Fiind mare fan Harry Potter, nu aveam cum să ratez filmul asta. Chiar dacă e o oarecare extensie a universului magic, după cum spunea şi J.K Rowling, care mai adaugă şi că această extensie trebuie tratată că atare şi nu că un prequel sau sequel, filmul se follseste totuşi de nişte nume cunoscute fanilor înfocaţi pentru a-i atenţiona că filmul se petrece în lumea magică.


Dacă am avut parte de 8 filme în UK cu actori britanici, ca în cărţi, acum de ce să nu avem şi un film în America şi cu actori americani?! Aşa ajung Colin Farrell şi Johnny Depp să apară în filmul plin de magie şi vrăji. Totuşi, tind să văd o diferenţa între lumea magică din filmul asta şi cea din precedentele. Şi nu mă refer doar la diferenţele dintre UK şi USA şi la cuvântul folosit pentru încuiaţi peste ocean. Pe care, am văzut că toţi ceilalţi care au scris ceva despre acest film, au avut grijă să-l enunţe: "ştii cum se spuneau încuiaţilor în America?" Ei bine, eu nu mai fac referire la asta, că în afară de cuvântul ăla şi bineînţeles, de aspectul clădirii Ministerului Magiei, nu e nimic diferit. Şi până la urmă, e normal să fie şi diferenţe că totuşi, fiecare ţară, are sistemul ei. Nu e peste tot la fel nici în lumea noastră actuală a no-mag-ilor... ups, tot am zis-o :))

Povestea deja o ştiu cam toţi care au fost interesaţi, cu un scriitor, Newt, care ajunge în New York în căutarea unei creaturi magice pentru a o adaugă colecţiei din valiza să. Printr-o circumstanţă comică oarecum, se încurcă valiza să cu cea a unui no-mag şi câteva creaturi scapă prin oraş. Alături de un fost auror, (bine că termenul asta nu a fost schimbat) începe să dea de urmă valizei plină cu animalele magice. Că să fie un film bun avem o poveste aşadar interesantă, presărată cu momente comice datorate şi incuiatuluipe care îl iau cu ei, o firimitură de poveste romantică, efecte speciale cât cuprinde, un plot twist şi nişte bătăi cu baghetele. Avem universul magic şi să lipsească nişte vrăji şi lupte în baghete?! Nici o şansă :)

Per total, e un film bun, cu nişte personaje pentru care ajungi să ţii, o poveste interesantă dar totuşi insuficientă după mine. Oricum, pentru a fi edificat complet, cred că trebuie să vedem şi în ce direcţie merge următorul film. După aceea voi vedea dacă mai are rost să le văd şi pe următoarele 3. Miroase puţin a vacă mulsă de bani, dar să vedem dacă e doar o impresie sau aşa o fi pe viitor. Eu îi dau un 7/10 deci.

Anul trecut am decis prima dată să fac o lista cu ce-mi doresc eu să îndeplinesc pe plan personal. Citisem că dacă îţi trasezi pe foaie nişte idei principale să le zic, tinzi să ţii cont de ele mai mult decât dacă doar ţi le pui în cap. Am vrut cat este acest lucru este valabil pentru mine şi cât este o prostie. Pe unele din ele le-am îndeplinit, pe altele nu. Dar per total pot spune că ideea, la mine unul, a fost o reuşită.


Acum a venit anul 2017 şi cu el, o nouă lista pe care îmi doresc să bifez mai multe obiective îndeplinite decât anul trecut. Cu experienţa de anul trecut, mi-am setat nişte "obiective" mai realiste şi mai folositoare pentru mine. Şi acestea ar fi:

- să văd marea mai des decât în ultimii ani
- să mă dedic şi altor venituri alternative pe lângă job-ul de zi cu zi
-să ajung mai des la sala (sau măcar mişcare mai multă şi deasă) şi la fotbal pe cât posibil
- griji mai puţine şi cât mai rare. Carpe diem, cum se zice
- în caz că nu mai am motivaţie la locul de muncă, să fac ceva ce mă motivează din nou.

Deja către unele am făcut câţiva mici paşi şi mi-am asigurat o ieşire din ţară pentru la vara. La restul e mai mult de lucrat cu capul şi voinţă, în măsura în care îmi voi dori cele scrise acum, pe tot parcursul anului.

Pentru alţii ca tine, care ar doleanţele pentru acest an? Ce ţi-ai dori de la ţine ?

Am citit doar Codul lui Da Vinci, dar am văzut ambele filme până acum. A apărut asta, regizat tot de Ron Howard şi cu Tom Hanks şi am zis să-l încerc din postura de privitor doar.


Începe mişto, rapid şi alert. Nişte flashback-uri sau cum să le zic...premoniţii cu creaturi care mă duc cu gândul la World War Z sau alte filme cu zombie tot apar şi mă uit mai bine dacă nu am greşit filmul sau e vreunul fake sub titlul de Inferno. Nu mă înşel. Primesc asigurări că aşa e începe şi cartea. Nu că-mi displace, dar parcă nu-l văd pe Hanks în filme alături de oameni cu faţă la spate.

Îmi place că încă de la început apare şi o actriţa de la noi: Ana Ularu, făcută să pară cam băieţoasă şi urâtă sincer faţă de infatusarea să normală.

Revenind la subiectul filmului, poate m-am obişnuit eu cu Robert Langdon, dar e prea deştept şi rezolva orice mister din punctul A, fix cât e nevoie să ducă mai departe acţiunea, în punctul B. Dar atât şi nicidecum până în C, căci altfel ce mai caută în B?! Asta ar fi problema mea cu cărţile lui Dan Brown. Hai să zicem, când citeşti prima carte, e frumos cum îl vezi pe Langdon alergând prin Franţa după indicii, dar parcă de la a 2 a acţiune pe tiparul asta, prin Roma, parcă te întrebi: dar omu asta e la maraton? Merge de la o biserica la altă parcă doar că să semneze condica. Înţeleg că e deştept dar mereu şi mereu găseşte indiciul potrivit, care-l poartă în direcţia potrivită. Asta e băi-ul meu, dar dacă ai citit sau văzut şi primele două cărţi cunscute, atunci poate vei şi ştii că treaba asta cu ajutorul apropiat care e de fapt duşmanul, începe să fie cam evidenţă deja. Şi asta e al 2 lea lucru văzut, care mă face să-mi pierd interesul pentru acest tip de personaj.

În afară de asta, avem şi o acţiune puţin grăbită şi fadă. Ne alergăm aşa din Florenţa (care arată superb în cadrele luate, bravo editorului şi cameramanilor pentru filmări) în Veneţia unde merg doar pentru a vorbi cu un ghid despre nişte statuete despre care află că nu sunt originalele şi pentru asta trebuie să zboare la Istanbul. Păi nu era mai nene mai simplu să suni la Veneţia:
- Noi suntem în Florenţa şi vrem să vedem statuia X, e originalul la voi în Veneţia sau nu?
- Nu domnule, la noi este o replică. Piesă originală e la Istanbul.
- Mulţumim mult.
- O zi bună.

Din aceste cauze şi pentru finalul previzibil puţin, dar şi schimbat maxim faţă de cel din carte, mi s-a părut cam cel mai slab film din serie. La mine are un 6/10 şi am să sper că e ultima dată când Hanks îl joacă pe Langdon. Nu de alta, dar s-au terminat şi cărtile 'bune' să zicem.

Dacă e marţi, e zi de film la Movieplex, unde mai pui că e un SF, 3D, cu JLaw şi se petrece în spaţiu.

De când a apărut trailerul acestui film, mi s-a părut ceva intersant şi am zis să-l văd. Dar, ieşind într-o perioada cu multe filme bune, l-am ratat în cinema. Şi acum, după ce l-am văzut acasă, nu-mi pare rău deloc.


Plotul e cam complicat: Rachel a fost măritată cu Tom, dar din cauza problemelor cu alcoolul şi temperamentul, a divorţat. Tom s-a căsătorit cu Anna cu care are şi un copil. Treaba e că ei stau în aceeaşi casă în care au locuit şi Rachel cu Tom până la divorţ, iar această continuă să le facă vizite şi nu prea îi lasă pe cei doi căsătoriţi în pace. Lângă această casă, locuiesc Megan şi Scott. Ea e totodată şi dădacă pentru bebelul Annei cu Tom. Megan însă are nişte probleme şi preferă să lase această meserie şi să se apuce de alta. Toate astea în timp ce Rachel continuă să-şi viziteze zilnic aproape fosta locuinţa. Ea se mai şi plimbă cu trenul, care coincidenţa face, că trece prin apropierea casei lui Megan şi Scott. Din tren, într-una din plimbările făcute, o zăreşte pe Megan pe balcon, în braţele unui bărbat care nu era soţul ei ci Dr. Kamal, terapeutul ei. Fix la o zi după această imagine, aşternută în faţă ei, din tren, Megan dispare şi poliţia începe o anchetă.

Restul e partea misterioasă din film şi o afli după ce priveşti filmul. Eu sincer, mă aşteptăm la mai mult. Aş fi vrut un thriller mai...thriller, o coloana sonoră mai gravă şi apăsătoare (ceva măcar că în filmul Orizont, care culmea, fiind românesc, tot are o atmosfera şi o stare mult mai Hitchcock-iana decât Faţă din Tren), un twist mai interesant, o finalitate puţin mai complicată nu că iţele filmului să se desluşească atât de clar şi edificator pe final. După ce îmi arătau în trailer, eu la asta mă aşteptăm dar na, aparent ceream cam mult.

Eu îi dau un 6/10 aşa că poţi aştepta să apară pe net într-o variantă fără caractere chinezeşti şi să-l vezi când ai chef de un film la care te poţi uita dar şi verifica un twitter, instagram, facebook pe alocuri.