Filme
Sieranevada
Am vrut să văd Câini dar nu l-am găsit în online aşa că m-am mulţumit cu Sieranevada. Vroiam să văd ce era aşa mare tevatura de anul trecut cu acest film.
Ei bine, se pare că a plăcut majorităţii, pentru că e un film în cel mai pur românesc fel. Tipologiile de personaje par desprinse fix din popor. Vecina din bloc, ruda atotştiutoare, mătuşa comunistă şi mai apropiată de băiatul său dar mai severă cu fata şi multe, multe altele pe care le descoperi cu zâmbetul pe buze sau fruntea încruntată, în cele 2 ore şi 45 de minute, fac deliciul filmului.
Pe scurt, e vorba despre adunarea unei familii pentru parastasul patriarhului acesteia. Fiind în România, se pune accentul pe datini, ca parastasul să se desfăşoare fix după dorinţele văduvei şi nici un rabat nu e făcut. Nu se mănâncă până nu vine preotul şi se mai bifează alte obiceiuri din zona decedatului exact ca la carte. Se desfăşoară aşadar nişte scene tragi comice care sunt cel mai bine înţelese numai de români. Pentru cei străini poate par numai comice, cine ştie.
Între toate aceste datini, mai apar şi discuţiile datorate reuniunii de familie. Preferaţii persoanelor în vârstă dar şi oile negre, care nu's prea bine văzute. Este iarăşi ceva tipic românesc cu acest fel de a ţine partea cuiva şi lipsa de echidistanţă afişată atât de direct cum numai la noi se poate, deşi parcă numai noi, cei tineri, o vedem.
Ultimul lucru adăugat în acest malaxor de Cristi Puiu, este discuţia despre Charlie Hebdo şi 11 Septembrie, presărată ca un condiment fin, de-al lungul celor 2 intrigi enumerate mai sus. Sunt nişte momente plăcute zic eu, aş îndrăzni să zic că sunt cele mai interesante din film şi au fost cele care m-au ajutat să rămân cu filmul până la finalul celor aproape 3 ore. La început par nişte dozaje potrivite şi abia aşteptam să tot fie reluate de personaje, dar după, mi-am dat seama că aşteptăam mai mult aceste momente decât aşteptam celelalte subiecte ivite în film. Tipologiile personajelor care discută despre aceste poveşti interesante sunt de toate felurile: de la cel care vede numai conspiraţii americane în atacurile de la Paris şi 11 Septembrie, la un pragmatic care încearcă să înfrâneze acest entuziasm lansat într-o singură direcţie şi chiar la soldatul venit acasă cu o altă viziune total diferită de cea a fratelui sau, una reală şi destul de întunecată.
La final îi dau 7/0 pentru aceste subiecte deschise şi expuse aşa de bine pe înţelesul tuturor oamenilor. I-am scăzut un punct pentru durata prea lungă în unele momente şi cadrele foarte statice şi lungi luate de regizor. Poate sunt prea obişnuit cu filmele americane dar un cadru de 5-6 minute, luat în bucătărie, mi se pare cam static şi plictisitor.
Ei bine, se pare că a plăcut majorităţii, pentru că e un film în cel mai pur românesc fel. Tipologiile de personaje par desprinse fix din popor. Vecina din bloc, ruda atotştiutoare, mătuşa comunistă şi mai apropiată de băiatul său dar mai severă cu fata şi multe, multe altele pe care le descoperi cu zâmbetul pe buze sau fruntea încruntată, în cele 2 ore şi 45 de minute, fac deliciul filmului.
Pe scurt, e vorba despre adunarea unei familii pentru parastasul patriarhului acesteia. Fiind în România, se pune accentul pe datini, ca parastasul să se desfăşoare fix după dorinţele văduvei şi nici un rabat nu e făcut. Nu se mănâncă până nu vine preotul şi se mai bifează alte obiceiuri din zona decedatului exact ca la carte. Se desfăşoară aşadar nişte scene tragi comice care sunt cel mai bine înţelese numai de români. Pentru cei străini poate par numai comice, cine ştie.
Între toate aceste datini, mai apar şi discuţiile datorate reuniunii de familie. Preferaţii persoanelor în vârstă dar şi oile negre, care nu's prea bine văzute. Este iarăşi ceva tipic românesc cu acest fel de a ţine partea cuiva şi lipsa de echidistanţă afişată atât de direct cum numai la noi se poate, deşi parcă numai noi, cei tineri, o vedem.
Ultimul lucru adăugat în acest malaxor de Cristi Puiu, este discuţia despre Charlie Hebdo şi 11 Septembrie, presărată ca un condiment fin, de-al lungul celor 2 intrigi enumerate mai sus. Sunt nişte momente plăcute zic eu, aş îndrăzni să zic că sunt cele mai interesante din film şi au fost cele care m-au ajutat să rămân cu filmul până la finalul celor aproape 3 ore. La început par nişte dozaje potrivite şi abia aşteptam să tot fie reluate de personaje, dar după, mi-am dat seama că aşteptăam mai mult aceste momente decât aşteptam celelalte subiecte ivite în film. Tipologiile personajelor care discută despre aceste poveşti interesante sunt de toate felurile: de la cel care vede numai conspiraţii americane în atacurile de la Paris şi 11 Septembrie, la un pragmatic care încearcă să înfrâneze acest entuziasm lansat într-o singură direcţie şi chiar la soldatul venit acasă cu o altă viziune total diferită de cea a fratelui sau, una reală şi destul de întunecată.
La final îi dau 7/0 pentru aceste subiecte deschise şi expuse aşa de bine pe înţelesul tuturor oamenilor. I-am scăzut un punct pentru durata prea lungă în unele momente şi cadrele foarte statice şi lungi luate de regizor. Poate sunt prea obişnuit cu filmele americane dar un cadru de 5-6 minute, luat în bucătărie, mi se pare cam static şi plictisitor.
Sursa foto: ziarulderoman.ro
Comenteaza si tu..