Cainii nostri sunt mai interesanti decat ai lor

Am văzut filmul pe HBO într-o seară uitându-mă aiurea prin programul filmelor la tv. Auzind lucruri bune şi foarte bune despre el, ratandu-l în cinema, am zis că e ocazia perfectă să-l văd acum.

Posterul filmului Caini

E povestea unui tânăr, Roman, care se întoarce la casa bunicului său de la ţară, pentru a o vinde, alaturi de tot terenul acestuia. Decis până peste cap să o dea la un preţ bun, este avertizat de poliţistul local, Hogaş, că bunicul sau a fost un interlop local, iar sublocotenentii acestuia, nu vor lasă pământul din mâna, cu una cu două. Cam asta e ideea în mare.

Care este şi una bună, dacă şi interpretarea ar fi bună. Şi este după mine, cu vârf şi îndesat. Îmi place cum Dragoş Bucur joacă bine rolul tânărului naiv, care vine cu o misiune la sat, de a vedea, vinde şi pleca, dar este prins în mrejele acestei probleme.  Gheorghe Visu, după ce l-am văzut în filmele alea proaste pe Acasă, e aici un poliţist bătrân, epuizat, bolnav care totuşi mai are în el, flacăra aceea a dreptăţii licărind. Vlad Ivanov, cum ne-a obişnuit mai ales în Snowpiercer, joacă rolurile de răufăcător, că o mănuşă, iar aici, cel de nou răufăcător, după dispariţia bunicului lui Roman, vine ca o întărire a celor spuse.

Îmi place muzică foarte mult, creează o atmosfera sumbră, ţinându-te mereu alert dar şi personajele conturate foarte bine dar şi realist. Ce să mai, e un film românesc cum n-am mai văzut de mult şi cum mă aşteptăm să fie şi Orizont din 2015 al lui Marian Crişan.

Aşa mişto a fost, încât cred că se merită o vizionare în plus, cât de curând. Are deci un 8/10 de la mine fără doar şi poate.

Sursa foto: ziarulmetropolis.ro

Niciun comentariu

Un produs Blogger.