Am fost ultima dată la Hard Rock cu ocazia unui concert Robin and the Backstabbers şi fiindcă mi-a plăcut experienţa, cum am povestit aici am zis să o repet.
Numai că de data asta am fost la Vita de Vie şi al său carismatic, Adi Despot. Îmi place că omul arată la fel cum îl ştiu de când îi ştiu pe ei ca trupă. Nu-mi dau seama cum face asta, dar poate a aflat câte ceva de la Will Smith, Jamie Foxx, Keanu Reevs sau Tom Cruise despre asta. În afară de Adi, restul trupei e cam acelaşi de ani buni, mai puţin clăparul lor, Mihai. Îmi place că în 21 de ani nu au schimbat atât de mulţi membri cât multe alte trupe vechi. Doar 5 membri raportaţi la 21 de ani de muzică, îmi par foarte puţini. Şi da, Vită de Vie, are 21 de ani de când există! Adi Despot are 21 de ani de muzică cu trupa asta...pentru curioşi, sau mai degrabă curioase, el avea 20 de ani doar, când a început să cânte în VdV. E uşor deci să faceţi o socoteală şi să aflaţi câţi ani are artistul.
Trecând peste această scurtă istorie a trupei, cei de la VdV au cântat cam toate piesele lor importante în acest concert declarat Vită de Vie - Electric. Deci, o mare baza a celor aproape 90 de minute de muzică, a fost partea electrică şi anume a celor 3 chitări prezente. Foarte mişto pentru mine şi restul fanilor ai acestor instrumente. Nu au lipsit piesele cunoscute ca Ploaie de Stele, Varză, Ozosep, Iamma. Dacă au fost acestea, cu siguranţă nu au lipsit mega hiturile Basul şi cu Toba Mare alături de Luna şi Noi, concertul terminându-se în mare stil cu un solo de chitară urmat de Sunetul mai Tare.
Nu mă aşteptăm să-mi placă aşa mult concertul, dar chiar a fost foarte mişto şi distractiv. Îmi vine să povestesc aici faza în care Despot preciza "pentru fanii numerologiei, mai avem doar 3 piese de cântat. (Apoi către public) Câte piese mai avem deci de cântat?" Publicul, receptiv: 3, în .... restul e deja folclor urban :) La final nu zic decât că, deşi poate nu pare aşa fun şi distractiv să mergi la o trupa românească la concert, mie mi-au plăcut mult experienţele de la Hard Rock cu Robin and the Backstabbers şi Vită de Vie. A ajutat cu siguranţă şi vibe-ul locului, unul care te introduce în muzică complet, dar şi exeprienta culinară.

Comenteaza si tu..