Regular
Am plecat din multinationala
Tocmai acum 4 săptămâni, am încheiat conturile cu vechiul loc de muncă. În care am stat cel mai mult de până acum: 4 ani!
La începutul lui 2013 am decis că locul de muncă din acel moment era cam crud cu mine, în ideea în care nu aveam carte de muncă acolo dar vechime de aproape 3 ani. Deşi lucram în televiziune, aveam câţiva oameni toxici în jur, iar asta, coroborată cu ideea că pierdusem aproape 3 ani de pensie sau asigurări medicale, mi-au aprins beculeţul. Mie când mi se pune pata, plec de oriunde, indiferent de loc sau bani. Aşa am prins un open day la o firma de turism b2b, oarecum nouă pe piaţa românească ce avea sediul la Piaţă Unirii. Mergând cu metroul până la Izvor zilnic, mi-am spus că nu e mare bai, o staţie în plus de metrou.
Aşa se face că pe 27 mai 2013, am prima zi de muncă într-un cadru legal. Birou, calculator, banii pe card, la timp (pentru că la televiziunea muzicală, banii, întârziau în funcţie de când erau viraţi în cont de cei care îşi făceau publicitate pe post, deci chiar şi 2-3 săptămâni). Colegi mai mulţi, rezultă mai multe posibilităţi de lume enervantă în jur. Pe lângă asta, la o luna şi aproape jumate, aflam că ne mărim echipa exponenţial, de la 50 inşi la 100 în maxim 2 luni şi deci trebe să ne mutăm. La naiba, îmi zic. Aflu că ne mutăm în birourile din Sun Plaza, în Berceni. Scap printre dinţi un "fmm cu Berceniu' p*%#$" dar accept mai ales că nu am încotro, cu atât mai mult cu cât ţi se măreşte salariul cu 35% şi ai petreceri de firma unde te distrezi. Aşa trec anii, măririle de 10-15% vin şi ele alături de noi atribuţii mai ok sau nu, managerii se schimbă, ajungi să lucrezi cu cine jurai că nu o poţi face la început şamd.
Am plecat după 4 ani din acest mediu pentru că nu mi se părea de mine şi pentru viitorul meu şi mă refer la cel psihic, nu profesional. Cel profesional, de bine de rău, era aranjat acolo, mai ales că fiind un om muncitor din fire, chiar şi cu lumea nepotrivită lângă, tot ţi se recunosc lucrurile bune. Am avut multe de învăţat în aceşti 4 ani, cu bune şi rele şi mă bucur pentru asta.
Mă bucur că am învăţat să-mi înfrunt nişte frici avute, anxietăţi şi alte probleme personale, prin faptul că m-am pierdut în muncă şi mai ales că am avut cu cine vorbi acolo despre astea. Aspectul asta mă aduce la punctul următor:
La începutul lui 2013 am decis că locul de muncă din acel moment era cam crud cu mine, în ideea în care nu aveam carte de muncă acolo dar vechime de aproape 3 ani. Deşi lucram în televiziune, aveam câţiva oameni toxici în jur, iar asta, coroborată cu ideea că pierdusem aproape 3 ani de pensie sau asigurări medicale, mi-au aprins beculeţul. Mie când mi se pune pata, plec de oriunde, indiferent de loc sau bani. Aşa am prins un open day la o firma de turism b2b, oarecum nouă pe piaţa românească ce avea sediul la Piaţă Unirii. Mergând cu metroul până la Izvor zilnic, mi-am spus că nu e mare bai, o staţie în plus de metrou.
Aşa se face că pe 27 mai 2013, am prima zi de muncă într-un cadru legal. Birou, calculator, banii pe card, la timp (pentru că la televiziunea muzicală, banii, întârziau în funcţie de când erau viraţi în cont de cei care îşi făceau publicitate pe post, deci chiar şi 2-3 săptămâni). Colegi mai mulţi, rezultă mai multe posibilităţi de lume enervantă în jur. Pe lângă asta, la o luna şi aproape jumate, aflam că ne mărim echipa exponenţial, de la 50 inşi la 100 în maxim 2 luni şi deci trebe să ne mutăm. La naiba, îmi zic. Aflu că ne mutăm în birourile din Sun Plaza, în Berceni. Scap printre dinţi un "fmm cu Berceniu' p*%#$" dar accept mai ales că nu am încotro, cu atât mai mult cu cât ţi se măreşte salariul cu 35% şi ai petreceri de firma unde te distrezi. Aşa trec anii, măririle de 10-15% vin şi ele alături de noi atribuţii mai ok sau nu, managerii se schimbă, ajungi să lucrezi cu cine jurai că nu o poţi face la început şamd.
Am plecat după 4 ani din acest mediu pentru că nu mi se părea de mine şi pentru viitorul meu şi mă refer la cel psihic, nu profesional. Cel profesional, de bine de rău, era aranjat acolo, mai ales că fiind un om muncitor din fire, chiar şi cu lumea nepotrivită lângă, tot ţi se recunosc lucrurile bune. Am avut multe de învăţat în aceşti 4 ani, cu bune şi rele şi mă bucur pentru asta.
Mă bucur că am învăţat să-mi înfrunt nişte frici avute, anxietăţi şi alte probleme personale, prin faptul că m-am pierdut în muncă şi mai ales că am avut cu cine vorbi acolo despre astea. Aspectul asta mă aduce la punctul următor:
Mă bucur că am avut nişte colegi şi am cunoscut nişte oameni super tari, mă refer în speţă la doi oameni (Luciana şi Costi) care au fost în cel mai propriu sens al cuvântului, fratele şi sora mea de la locul de muncă. E greu în ziua de azi să te mai deschizi faţă de unii, mai ales în unele momente neprielnice pentru tine, dar cu atât mai mult e super când vezi că merită. Pe lângă colegi, am avut şi nişte manageri cum nu credeam că există şi nu aş crede aşa ceva, indiferent cine mi-ar poveşti şi mă gândesc la Cristina, Diana sau Răzvan. Deşi probabil nici unul nu va citi asta: mă bucur super mult că am lucrat cu voi şi aş fi vrut mult mai mult să o fi făcut. Apropo de meritele de mai sus, ajung la punctul următor:
Mă bucur că aici am cunoscut-o şi pe prietena mea şi persoana alături de care îmi voi petrece viaţă, care deşi mi se părea o introvertită la început, a ajuns, prin acceptarea şi îndrăgirea necondiţionată să mă facă să cred în ea şi mai ales în noi. Oricât aş fi urat locul ăla, numai pentru acest aspect, o să mă bucure mereu amintirea lui.
La final, cu toate că am avut cea mai grea perioada de până acum, începută la final de 2014, tot nu văd perioada ca una negativă, prin prisma celor de mai sus: unii manageri, mulţi colegi şi atmosfera per total. Mă gândesc doar că atâta timp cât aş putea alege 20 de inşi acolo, din cei cunoscuţi în ăştia 4 ani, aş merge la orice job foarte fericit.
Mă bucur că aici am cunoscut-o şi pe prietena mea şi persoana alături de care îmi voi petrece viaţă, care deşi mi se părea o introvertită la început, a ajuns, prin acceptarea şi îndrăgirea necondiţionată să mă facă să cred în ea şi mai ales în noi. Oricât aş fi urat locul ăla, numai pentru acest aspect, o să mă bucure mereu amintirea lui.
La final, cu toate că am avut cea mai grea perioada de până acum, începută la final de 2014, tot nu văd perioada ca una negativă, prin prisma celor de mai sus: unii manageri, mulţi colegi şi atmosfera per total. Mă gândesc doar că atâta timp cât aş putea alege 20 de inşi acolo, din cei cunoscuţi în ăştia 4 ani, aş merge la orice job foarte fericit.
Comenteaza si tu..