Am vorbit vara asta de plecat la mare cu Alex şi Flori, dar între timp, noi am fost şi prin Barcelona cum am detaliat AICI.


Am găsit totuşi o varianta rentabilă pentru noi şi interesantă pentru ei: Bulgaria şi mai ales Sunny Beach, o staţiune în care am "descălecat" pentru a 3 a oară. Deşi că număr de kilometri nu e departe de Bucureşti (320km pe A2 la noi se fac în puţin sub 3 ore), lipsa unei autostrăzi în Bulgaria şi drumurile proaste în general de la Giurgiu/Ruse până spre Varna, au făcut că durata să ajungă la 5 ore.

Deşi am plecat cu noaptea în cap, am ajuns pe la 12 la cazare şi după la plajă. Ca idee doar. Că n-am mai făcut plajă la ora aia, ci am mers puţin de-a lungul malului să vadă şi restul cum este pe litoralul bulgar. Bineînţeles că ne-a prins oboseala din urmă, am venit la apartament şi am băgat un mare somn de prânz, ca după să mergem să mâncăm în Nessebar. Şi ce mâncare bună cu midii, păstrăv şi alte nebunii d-ale marii. Am revenit la cazare şi am dormit cred că, cel mai mult din ultimii 2-3 ani. Dar pe lângă durata, am dormit şi bine de tot.


A urmat plajă în a două zi, atât la nisip cât şi la piscină de la cazare. După prânz am plecat perpedes către centrul Sunny Beach, pentru o cină şi nişte mini golf. Nu zic cine a câştigat (eu!) dar a fost mişto mai ales pentru că toţi în afară de mine, nu mai jucaseră până atunci acest joc.


Ultima zi a fost petrecută între plajă la piscină şi nisip pe zi, iar după prânz am făcut un ultim drum către Nessebar pentru a lua cina din nou la o terasă urmata de niste amuzament in parcul de distractii de acolo. Imediat ce am văzut o oferta bună (o sticlă de vin alb cadou pentru grupuri de minim 4) am ştiut şi unde să luăm masă. Ne-am mai plimbat prin superbul Nessebar şi străduţele înguste asemănătoare unui orăşel grecesc dar în cele din urmă, a trebuit să plecăm la culcare.


Am decis să plecăm devreme în ziua 4 cu drumul către Vama. Anul asta nu ajunsesem prin Vama şi m-am gândit că dacă nu treceam pe acolo nu aş mai avea alt prilej până la anul. Deci, un mic ocol dar meritat. Am ajuns fix la prânz pentru a mânca la Canapele, unde altundeva?! Doar că Vama asta mă uimeşte de la an la an. Mereu clădiri noi, agenţii de pariuri acum, 3 locaţii de "La Canapele", noi fiind la o împinge tava. Care a costat 22lei pentru o supă şi o farfurie de peste cu legume la grătar. Nu mă aşteptăm pentru ceva de tipul asta, dar aparent în direcţia asta merge Vama. După această masă, nu puteam pierde prilejul de a mânca o clătită uriaşă de pe Magheru. Terminând periplul din Vama, am plecat pe A2 către Bucureşti şi aglomeraţia prinsă fix la intrarea în oraş, ajungând la ora de vârf, în jur de 18.

A fost o escapadă mişto, mai ales că nu mai credeam că se concretizează. Ieşind ieftin la preţ, fiind şi 4 inşi dar mai ales, bine la distracţie, a fost bine zic eu pentru toţi. Poate la anul repetăm o ieşire ca asta în Sunny Beach, Nessebar sau Varna. 

N-am văzut mini seria din 1990, dar după ce review-uri şi note am văzut la acesta, am decis să mai merg şi la un horror în cinema, după mulţi ani. Mai ales că nu am văzut nici un film din cele două Conjuring.


Aşadar clovnul care terorizează un oraş mic, pe nume Derry, o dată la 27 de ani. Mai ales pe copiii oraşului, aceştia fiind cel mai uşor de speriat şi răpit. Îmi place în primul şi primul rând că e nerecomandat sub 15 ani la noi, ceea ce se traduce printr-un "R rating" la americani. Adică interzis minorilor neînsoţiţi sub 17 ani. Deci violenţă şi limbaj explicit cât cuprinde, în acest caz. Sunt obişnuit că atunci când e vorba de copii, în toate filmele horror, dacă e vorba de ceva violent sau explicit, camera să-şi schimbe unghiul, să fie nefocusata, etc. dar aici nu e cazul, pentru că momentele alea nu vin. Te gândeşti că fiind copii pe ecran, filmul nu va arata ceva clar violent, dar te înşeli amarnic. Mi-a plăcut curajul asta de a arata nişte faze cam greu de digerat.

Apoi avem copiii, care sunt o bandă de tocilari, de unde şi numele lor "the losers club". Parcă apariţia Stranger Things, a repus pe tapet, folosirea şi găsirea unor copii în astfel de filme, care joacă foarte bine. Toţi sunt foarte naturali şi parcă fac asta de ani buni.

Avem şi atmosfera dată de regizorul Andy Muschietti, care este aproape perfectă pentru ceva ce vine din mintea lui Stephen King. Îmi place vibe-ul oraşului, personajele adulte, felul în care este văzută lumea de adulţi sau copii de-o potriva. Sunt foarte multe lucruri perfecte aici, încadrate superb de regizor. Nu am citit cartea dar am văzut multe alte ecranizări după cărţile lui King: Green Mile, Shining, Mist, Secret Window, Carrie, Dreamcather şi pot spune că viziunea lui asupra vieţii şi a oamenilor în general e una destul de neagră. Ori asta nu se prea vede aici. Adică, ok, vedem că adulţii, atât cât ni se arată, sunt nişte personaje fără aspiraţii, un trăi bun sau pozitive, dar atmosfera oraşului în rest nu e una foarte gri. Aici ar mai fi putut lucra regizorul, la aspectul şi cromatica cadrelor exterioare. Sunt foarte colorate şi mi se pare în mare contradicţie cu atmosfera din casele copiilor sau apariţiilor clovnului.

Vorbind de clovn, Bill Skarsgard, este bun în rol, destul de înfricoşător aş zice, deşi se putea şi mai şi, după mine. Am înţeles că au mers pe un actor care pe lângă factorul de groază, poate fi jucăuş. În finala pentru acest rol ar fi fost şi Hugo Weaving, care a pierdut rolul fix pentru faptul că a părut doar înfricoşător şi nu jucăuş.

Oricum faţă de tirada de filme de groază foarte mediocre, IT este un film bun, fresh şi care mă face să-mi lipsească Stranger Things şi mai mult până în Octombrie. 7/10 lejer de la mine.

Filmul lui Gore Verbinski după romanul eponim, este ceva...interesant să spun.

Scris de Guy Ritchie, regizat de Guy Ritchie. Need I say more?!


 Regele Arthur: Legendă Sabiei, spune un origin story despre Arthur şi cum ajunge acesta să domnească peste Camelot. Ne este arătată mama şi tatăl sau, cum se lupta şi mai ales cine-l omoară. Apoi vedem cum bebeluşul Arthur ajunge în Londinium dus de un rău şi găsit de femeile ce trăiesc într-un bordel. Amuzant e că acel coş care a plutit de la castel şi a fost găsit de femeile care spălau, nu avea vreun bilet sau vreun nume pentru bebeluş. Dar totuşi femeile au ştiut să-i dea numele care "trebuie".

 Lăsând această scăpare la o parte, în povestea lui Guy Ritchie, Arthur creşte pe străzile Londiniumului, făcând bani din tot felul de şmecherii sau lucruri mai mult sau mai puţin legale. Mai puţin legale în marea parte a timpului, clar. Ne este arătat acest lucru, printr-un montaj tipic Guy Ritchie, ce m-a dus direct cu gându la Lock, Stock... şi la Snatch. Interesant acest montaj făcut pentru această poveste.

În rest, se urmează un tipar cât de cât clasic, în care Arthur este prins de unchiul său, Vortigern, acesta căutând tineri pentru a vedea care poate scoate Excalibur din piatră. Este salvat de la execuţie, de către Bedivere, Percival şi gaşca lor de rebeli. Aceştia il antrenează pe Arthur pentru a putea mânui Excalibur. După ce-l antrenează, acesta îl înfruntă pe unchi, pentru a-si dobandi scaunul de rege şi a-şi răzbună tatăl.

 Pe lângă cele menţionate, mai sunt nişte lucruri ce apar pe parcurs dar nu toate sunt importante. Mai avem şi nişte CGI folosit când trebuie, uneori doar parcă la limita dintre ok şi prea mult. Una peste alta dacă îţi place stilul lui Guy Ritchie, un film de acţiune desfăşurat în Evul Mediu, fiind şi nişte aventură pe acolo inserată, poţi să te uiţi liniştit că-ţi va fi pe plac. Pe mine m-a prins în toane bune şi i-am dat 7/10.