Filmul lui Gore Verbinski după romanul eponim, este ceva...interesant să spun.
Avându-l în rolul principal pe americanul cu nume olandez, Dane DeHaan, cunoscut pentru Chronicle şi Spider Man sau Metallica Through the Never, pentru cunoscători, acest thriller psihologic, că nu pot să-i zic horror, începe foarte bine. Lockhart (DeHaan) este trimis să-l aducă înapoi pe CEO-ul firmei unde lucrează, care a rămas la un centru de wellness din Alpii Elveţieni. Ce pare a fi o misiune uşoară la început, ajunge a fi o călătorie, uşoară dar sigură, spre trecutul întunecat al centrului şi mai ales al motivului pentru care pacienţii continuă să stea acolo, dorindu-şi leacul, în timp de Lockhart însuşi, începe să-şi pună la îndoială propria sănătate mentală.
Cum spuneam, cadrele, cinematografia şi culorile din prima parte a filmului sunt superbe. În multe momente ale filmului, ele vin fix când trebuie şi cât trebuie, mai ales acele cadre filmate la Castelul Hohenzollern din Germania, când peisajul şi mai ales locaţia, devin un personaj secundar.
Avându-l în rolul principal pe americanul cu nume olandez, Dane DeHaan, cunoscut pentru Chronicle şi Spider Man sau Metallica Through the Never, pentru cunoscători, acest thriller psihologic, că nu pot să-i zic horror, începe foarte bine. Lockhart (DeHaan) este trimis să-l aducă înapoi pe CEO-ul firmei unde lucrează, care a rămas la un centru de wellness din Alpii Elveţieni. Ce pare a fi o misiune uşoară la început, ajunge a fi o călătorie, uşoară dar sigură, spre trecutul întunecat al centrului şi mai ales al motivului pentru care pacienţii continuă să stea acolo, dorindu-şi leacul, în timp de Lockhart însuşi, începe să-şi pună la îndoială propria sănătate mentală.
Cum spuneam, cadrele, cinematografia şi culorile din prima parte a filmului sunt superbe. În multe momente ale filmului, ele vin fix când trebuie şi cât trebuie, mai ales acele cadre filmate la Castelul Hohenzollern din Germania, când peisajul şi mai ales locaţia, devin un personaj secundar.
De când am văzut Chronicle, am rămas cu ceva de la DeHaan şi nu cu faptul că seamănă cu DiCaprio când era tânăr. Deşi în acest film, m-a dus cu gândul către Shutter Island. După această introducere foarte bună şi imaginile de care ziceam, rămâi doar cu interpretatea lui DeHaan în partea a doua, pentru că filmul o ia în jos binişor. Deşi are multe momente trippy, intrigante şi chiar claustrofobe. Acest derapaj de final cred că apare şi din dorinţa filmului de a ne forţa un final fericit nu înainte de a încerca să ridice nişte întrebări despre societate şi ale sale nevoi sau înţelegeri pentru "a trăi bine" sau "ambiţia pentru puritate". Că le face bine sau prost, la momentul oportun sau nu, depinde de fiecare privitor.
Mie unul mi-a părut că încearcă să termine într-o notă fericită, puţin contradictorie cu ceea ce vezi până atunci. O idee mai bună mi s-ar fi părut să fi păstrat notă aceea şi la final, cam cum a făcut Fincher în Girl with a Dragon Tattoo. Dacă totul e gri în film, nu are sens să faci finalul roz. Încă o meteahnă a Hollywood-ului şi de asta îi dau 6/10. Rămân cu dorinţa să-i văd le DeHaan şi DiCaprio împreună într-un film. Poate chiar jucând nişte fraţi.
Mie unul mi-a părut că încearcă să termine într-o notă fericită, puţin contradictorie cu ceea ce vezi până atunci. O idee mai bună mi s-ar fi părut să fi păstrat notă aceea şi la final, cam cum a făcut Fincher în Girl with a Dragon Tattoo. Dacă totul e gri în film, nu are sens să faci finalul roz. Încă o meteahnă a Hollywood-ului şi de asta îi dau 6/10. Rămân cu dorinţa să-i văd le DeHaan şi DiCaprio împreună într-un film. Poate chiar jucând nişte fraţi.
Sursa foto: fandemoniumnetwork.com
Comenteaza si tu..