Sofia Boutella joacă o prințesă antică și rea, care e îngropată de vie în urma unei trădări, undeva în deșert. Sacrofagul ei este descoperit și ea readusă la viață, în zilele noastre, de doi vânători de comori și un arheolog. Prințesa dorește să-și recapete tronul dorit și descatușează terori și forțe antice pe pământ.

Tot acest concept prezentat de regizorul Kurtzman este destul de vechi și fără aspecte originale. E chiar și foarte previzibil pe alocuri. Treaba cea mai proastă e că pe parcursul poveștii din punctul A în B, scenariștii umplu filmul cu momente care nu-și au rostul și nu funcționează mai departe. Devine și mai frustrant când menționează aceste aspecte a 2 a și a 3 a oară, în următoarele momente de respiro, în ideea că poate vor deveni amuzante. Mai sunt și personaje ca Dr. Jekyll care trag concluzii așa din fund și fac că povestea să pară menită să servească aspectul vizual și nu invers. Sofia Boutella o joacă mișto pe tânăra prințesă dornică de putere dar filmul pierde și la acest capitol pentru că reflectorul în loc să fie pe ea (și că da și titlul filmului), este pe Tom Cruise. Acesta încearcă să fie un fel de Nathan Drake din Uncharted, dar reușește să fie doar un Ethan Hunt.

Aproape de finalul filmului, eu mi-am dorit să-l fi avut pe Brendan Fraser prin preajma. N-o să mai îmi doresc cu atâta ardoare să văd următorul film cu monștri de la Universal. 5 pentru film, Tom și alergările sale marca integistrată.

Damon și Oberyn, caută praf de pușcă și ajung la baza zidului, sunt găsiți de către niște străjeri, luați prizonieri, află că de-a lungul întregului zid e o armata care-l apară de niște chestii ce seamănă cu dragonii de Komodo și sunt prinși la mijlocul acestui război. Pauză de inspirație acum.

N-am să mint și o să zic că prima parte a filmului mi-a plăcut teribil. Vezi armurile diferitelor facțiuni ce apară zidul, felul în care gândesc și armele lor. Partea vizuală e foarte mișto și m-a dus cu gândul la elfii din Lord of the Rings.

Dupa această parte mișto, filmul răstoarnă situația când e nevoit să se bazeze pe profunzimea personajelor în pauză dintre bătălii. Damon se place cu o tânăra fată general, Oberyn îi aduce aminte că ei au venit pentru praful de pușcă, etc. Începi deja să căști atunci când nu's lupte și, așa devine mega plictisitor. Conceptul personajului e un mare clișeu, cel al filmului e interesant dar execuția e foarte prost făcută. Ultimul act e foarte grăbit, de parcă au fost nevoiți să taie niște minute bune din el și continuă să se complice singur dar mai ales inutil și pe final.

Incepe bine, are niște chestii interesante până la maxim jumatea sa, dar Dafoe e inutil în film, multe povești sunt complicate inutil și se termină împiedicându-se prostește în propriile ițe. 5/10 și păcat de Hollywood că fuge după banii chinezilor.

Sursa foto: talon.news

Acesta a mai prins lotul (național; căci de el e vorba doar) chiar marcând în meciul cu Armenia, golul care ne mai dădea speranțe. N-a fost să fie mai mult, dar omul era în vederi, chemat și jucat.

A venit musiu Contra, cu spiritul autohton și cunoașterea mai bună, pasămite, a jucătorilor, a posibilităților, sistemelor și a tuturor chestiilor ce ține de Romanika. Buun. Maxim pe nicăieri în ultimele două meciuri din preliminarii cât și în cele două amicaluri din sfârșitul anului. Fiind un admirator al lui Alexandru, am văzut că omul tot poștă poze din Portugalia, fix când națională era în cantonament pentru jocurile cu Turcia și Olanda. Mă gandes: “ia uite băi nene, cred că e în vacanță dar și-ar dori probabil să fie în țară să joace contra lui Depay, Blînd sau Cillessen. Hai să-i scriu ceva să vadă jucătorii ăștia de la națională că mai sunt și spectatori că nu îi înjură doar, dar să-mi exprim și indignarea într-un mod mai indirect că nu a fost chemat”. Scriu eu, șterg, scriu iar și iese asta:

Pacat că nu ești la București totuși. Mai sunt(em) unii care te vrem în galben și cu #10 decât selectioneri noi care nu schimbă nimic. Dar deh, clică se reîntregește acum. C < D

La o zi parcă, omul îmi da un amărât de like la comentariu. Mă gândesc eu iar: “ba bine că și-a făcut timp să dea un like, înseamnă că și-ar fi dorit să fie cu națională aici și că mai apreciază suporterii”. Mă gândesc undeva în absurdul capulu meu că s-ar putea ca niște proști de “reporteri” să ia cu un sniping tool toată treaba și să îi dea alt înțeles. Dar e prea exagerat până la urmă, mă gandesc.

Ei bine, după câteva zile, apare articolul asta pe site-ul Digisport: "Maxim, de acord cu cei care-l cer în lotul selectionerilor care nu schimbă nimic".

Fix comentariul meu, marele “acord” al lui Maxim în toată tărășenia și un articol lung efectiv despre faptul că omul mi-a dat like la o incurajare.

Credeam că astfel de căcături și aberații nu au loc decât în tabloide. Sau mă rog, în cele de sport ca GSP ori Fanatik. Dar nu mă așteptăm că un post sportiv pe care-l credeam bun, cu prezentatori echidistanti în general, să facă din astea.

Las pe fiecare să ia ce crede de cuviință din lucrurile întâmplate. Eu am vrut să relatez lucrurile așa cum le-am intenționat și nu cum le-au dat ăștia pe site și facebook.

Ca să încerc să fac și pe cineva din afară să fie interesat de acest film am să zic asta: este vorba de un extraterestru care aduce împreună într-o camera oameni care au fost pe punctul de a muri în accidente, le dă niste arme și costume speciale pentru a lupta cu diferiți extratereștri/monștri ce apar în zone ale Japoniei. Dacă înving aceste creaturi, primesc puncte, iar la un număr de x puncte, își pot primi viața înapoi. Mda. Ceva ce putea să iasă din capul unei persoane numai din est :)

Motion capture-ul este la cel mai înalt nivel văzut de mine până acum. Cu mult peste filmele acela Final Fantasy, Halo sau Resident Evil. Cu siguranță va fi un punct de referință pentru viitoare producții asiatice de genul.

In rest, e pur și simplu un film de acțiune, cu destul de mult gore și innuendo-uri sexuale. Dar ce acțiune. Nu cea de Hollywood ci mult mai calitativă și desenată altfel. Trebuie să fii deschis puțin cu el și să-i acorzi o șansă, dacă nu ai mai văzut așa ceva înainte pentru că eu zic cu mâna pe inima că merită lejer. Pentru cei (puțini) ce știu despre ce e vorba, măcar din anime-ul din 2004, aveți ceva super mișto de vazut!

E un subiect matur, cu acțiune și violență presărate cu puține fete cu sâni mari, pentru că e o animație japoneză totuși. 8/10 și sper maxim să mai facă și alte segmente din manga în acest fel.

Fată de BvS, aici toate personajele sunt mai bine trasate. Era clar că după ce BvS a fost criticat pentru că s-a luat prea mult în serios, iar WW a avut un echilibru și o poveste bine spusă, trebuiau oarecum să meargă și cu acest film în direcția asta. Doar că nu puteau din prima, pentru că păreau prea disperați/inspirați de Marvel, sau pur și simplu nu au vrut.

Intra în scenă Flash. Cel care aduce fazele comice. Dar nu singurul. Aici avem și un Aquaman (fără spoiler sau ceva am să fac referire la o faza cu el și lasoul lui Diana Prince). Acesta pare un rebel fără cauza care nu își ia în primire rolul de protector/prinț/șef/ce o fi, al oceanelor. E clar că mai marii studiourilor au cerut că tonul filmului să nu mai fie așa gri. Plus că a mai fost adus și Joss Whedon (regizorul și scenaristul de la Avengers 1 și 2) pe lângă probleme personale ale lui Zac Snyder. Nici Steppenwolf nu e strălucit. Îl știm cu toții din desenele animate Justice League de când eram mici. E clasic. Ce poți face cu un personaj negativ așa de simplu și clasic? Mai nimic. Sau mă rog, nu mai mult că acum. Sigur, puteai să rosti să-l aduci în prezent, cu un upgrade că cel al lui Scarlett Witch sau Quciksilver din Avengers. Numai că DC nu-și permit asemenea chestii acum când franciză nu e într-un punct bun. Marvel poate. Aia e. Mai departe! Cyborg e personajul cel mai trist și la propriu și la figurat. Superman apare și el, cum nu mă așteptăm să reapară. Dar na. Aici iar mi s-a părut un risc pe care studiourile l-au luat și a cam fost rateu. Franken-Superman (o să vedeți de ce) este ceva de care ne puteam lipsi. Se pare că pământul ăla de se ridicase de pe coșciugul sau la finalul Batman v Superman, a fost doar niște fum în ochi. Rateu, da.

Mi se par și efectele cam slabe uneori. Adică Steppenwolf e dubios cu aspectul sau de vikingo-țap, Cyborg e iar evident CGI în multe dați și Flash la un moment dat când aleargă, parcă e clar pe o bandă la Worldclass :)

Lasand astea la o parte, scenele de acțiune sunt făcute exact cum trebuie și aici mă gândesc la cea de la început cu Wonder Woman când salvează niște ostateci, luptele cu Steppenwolf (ambele). La asta e bun Zac și Joss.

Din păcate se vede că au tăiat ceva faze din film, aici influența celor de la studio mi se pare aiurea. Sunt unele momente în film în care eroii sunt prinși într-o chestie și după, imediat îi vezi plecând către altceva ca și cum treaba s-ar fi rezolvat deși privitorul nu vede nimic concludent. Probabil că o să vedem Director’s Cut, care va fi la fel de diferit ca și în cazul BvS, în câteva luni insă. Mi-a plăcut maxim și că au inclus puțin din coloana sonoră a lui Batman din 1989. Superb Danny Elfman!

Daca nu te duci cu așteptări mari (deși eu, că fan Batman din 92, nu aveam cum să nu mă duc așa) și pregătit pentru ceva mai light, o să ai o surpriză plăcută. Dacă vrei ceva gen Avengers, cu dezvoltare perfectă a personajelor, acțiune fără greșeală și CGi perfect, o să fii crunt dezamăgit. E amuzant, plăcut și ceva de vineri după muncă. 7/10

Sursa foto: technobuffalo.com

Am început apoi ușor, ușor, în diverse ocazii, să mai vorbesc cu părinții lui x sau y, ai unei prietene sau altă și am văzut că nu's diferiți așa mult precum credeam. Sau mă rog, că nu erau ai mei așa închiși la minte în unele aspecte, precum îi vedeam. M-a bucurat pe de-o parte dar na...m-a intrigat ulterior treaba asta. De ce dracu' tot le e greu să înțeleagă unele chestii din prezent, de ce e greu să accepte niște realități ale vremurilor astea, de ce nu vor să ia de bun câteodată ce le zicem noi, copiii? Mă gândeam și la viitor și-mi spuneam că eu noi voi fi așa depășit sau obtuz cum au fost cei dinaintea mea. Pe de altă parte, mi-era puțin frică să nu ajung și eu cu copiii sau fie și tinerii de peste 20 de ani cum sunt ai mei cu mine și prietenii mei. Începutul acestei frici au fost chestiile văzute în prezent: pur și simplu nu înțeleg de ce ăștia mici de pe acum stau așa mult pe telefoane, tablete,etc în loc să se bucure de jocuri reale cu mingea, skateboardul, patinele pe afară? De ce le trebuie telefoane de la vârste sub 10 ani când eu l-am avut la majorat abia și atunci cu banii făcuți de la ziua mea? De ce trebuie să aibă gadget-uri pe care eu nu le visam la vârstă lor? Și multe altele care nu-mi vin exact acum în minte...

Raspunsul pe scurt, zic eu, este: realitatea vremurilor. La noi, generația '85-'90 să zicem, realitatea era asta: un calculator era scump și nu și-l permitea orice părinte. Aveau cei cu bani din clasa deja din 1-4. Eu am avut la 15 ani primul computer, după un efort al tatălui, destul de mare zic. 950$ erau bani în 1999-2000. Am zis computer, pentru că am avut înainte de asta și un calculator. HC-90 pe numele lui, printre primele calculatoare românești făcute înainte de Revoluție. Telefonul mobil l-am putut primi la 3 ani mai târziu, în 2003. Pare cam târziu când citesc acum, dar asta era normaltiatea mea și a vremurilor în care am crescut. Să nu am adidași scumpi, să am computer abia la 15 ani și mobil chiar mai târziu. Mai ales că alți prieteni, cu situații materiale mai precare, au avut aceste 'luxuri' mult după mine. Lăsând partea tehnologică la o parte, mă gândesc și la felul vieții de zi cu zi. Trebuia să zicem bună ziua oricărui vecin întâlnit când duceam gunoiul, când eram în față blocului sau pe oriunde îl/o vedeam. Mi se părea ceva exagerat mai ales că vrei, nu vrei, trebuie să faci un anumit lucru care până la urmă ține de ține și pentru care tragi tu ponoasele după. Ei erau de părerea că ponoasele astea, erau trase de ei, că veneau domne venici buluc la ușa, să se plângă că nu au fost salutați de odrasla. M-am gândit la exemplu asta, pentru că asta a fost problema lor cu noi, ăștia care nu ascultăm orbește orice indicație din asta, care aducea a ordin. Ei marii, eu mic, clar cel mic mereu greșește și clar nu se poate să aibă el (vreodată) dreptate și ei nu. Mă frustra acest gând și adevăr până la urmă, dar în timp, am reușit să-l accept și zic eu, că și înțeleg.

Pentru ai noștri, clar a fost și mai greu cu toată această realitate. Născuți în jurul lui 1950, când abia apăreau televizoarele și începea sau urmă să înceapă acel boom al tehnologiei, au putut face cu greu față la această sarabanda a anilor. Îmi zicea tată la un moment dat: “băi gândește-te că eu când eram în liceu și facultate chiar, noi nu aveam mașini de spălat rufe, televizoare, ci abia un radio și mâncare iarnă.” Așa că îi înțeleg când vine vorba de tehnologia asta nouă, oricât mă enervează pe mine că sună sau întreabă orice tâmpenie legată de trimiterea/primirea unui mail sau apariția unor aplicații ciudate în telefonul cu Android. Totuși, oamenii ăștia nu aveau tv acu 50 de ani și acum, de bine de rău, o ard pe tablete, smartphone-uri și trimit sau forwardeaza un mail. Treaba de neînțeles e asta cu mentalitatea pe care o încercau să ne-o imprime. Asta cu fă aia și zi aia că așa e frumos, hai la rude că sunt rude și “trebuie” să le vezi, fără alt motiv. Mai e și chestia că nu înțeleg un NU când îl zici. Asta probabil pentru că ei nu au avut ambiția asta să încerce chestii pe cont propriu până mai taziu în viață, nefiind mentalitatea asta de azi, în care copilul vrea să nu mai stea cu părinții și să-și cumpere o casă și mâncare pe cont propriu.

Oricat mă deranjează lucrurile repetitive la părinții oricui, oricât mi se pare aiurea că ei deși au o vârstă de 50-60 ani și își dau o părere, li se pare mai avizată decât a noastră, chiar dacă avem în jur de 30 de ani, văd acest comportament superior și la mine, vizavi de cei cu vârste mai mici. Deși există, aș spune că e totuși la un nivel mult mai mic și cred eu, că va rămâne așa.. Deci, oricât de diferite ne par niște generații trecute față de noi, să nu ne speriem când vedem că și noi împrumutăm câteodată din trăsăturile astea. Păcat doar că cei ce vin din urmă, vor fi cred că, generația cu cea mai mare depărtare de relații interumane, natură și existența dar și cu cea mai mare apropiere de tehnologie. Dar despre asta, altă dată.

Sursa foto: negruvoda.eu ; metro.co.uk

Sursa foto: denofgeek.com

Sursa foto: thisisinfamous.com

Javier Bardem e mișto că personaj negativ aici. Foarte intimidant, cum de altfel e și în Skyfall sau No Country for Old Men. Vezi cum tânărul Jack îl păcălește pe acesta și devine faimosul căpitan Sparrow dar asta apare și în trailer deci un minus aici.

Actiunea se complică ușor ușor, până când, dacă nu ești odihnit sau într-o zi liberă la film, îți e și greu să urmărești intriga. E aproape la fel de inutil ca și Pirații din Caraibe 3, unde pur și simplu nu mai știai câte fire narative sunt și ce logică au. Aproape zic. Apare și Barbossa că na, trebuie un Geoffrey Rush, o vrajtoare, niște soldați ai regelui sau cineva dintr-o instituție oficială pe urmele lor,

Trebuie zis că Jack Sparrow din acest al 5 lea film este în alt punct al vieții decât Jack din primul film. Se și vede după acțiunile și fazele per țotal din cele doua filme opuse: în primul, el părea un pirat stupid, fără minte și care se ghida după noroc. Asta până când i se vedea planul mare concretizat și toți rămâneam uimiți, cu atât mai mult cei din film. Acum însă, pare că orice reușită din film, este din cauza norocului sau a ajutorului altora.

E un film de acțiune ok, amuzant, prea mult după mine, dar hei, așa e Disney văd, în francize de succes după un timp. E ceva din primul film ce nu au mai nimerit în următoarele sau din ce în ce mai puțin să nu fiu chiar rău. 6/10 cu indulgență pentru bătrânul Jack. Hip hip hurray!

Ea o joacă pe Gloria, o petrecăreață din New York ce rămâne fără job și prieten și e nevoită să se întoarcă în orașul natal. Aici se întâlnește cu un fost prieten din copilărie, Sudeikis, care o ajută să se pună pe picioare. Puțin după asta, un monstru apare in Seul și face ravagii prin oraș. Ușor ușor, Gloria se prinde că e o legătură între acel monstru și bețiile ei de la barul lui Oscar(Sudeikis).

Imi place pentru că mulți se pot identifica foarte bine cu personajul principal. Și odată ce există conexiunea asta, filmul devine mult mai interesant. Interpretarea lui Hathaway e foarte bună, dar deh, e totuși (cred) în prima categorie de actori de la Hollywood, în creme de la creme.

E un film care nu prinde la oricine. Îți poate părea puțin exagerat sau forțat, dar e SF totuși. Dacă nu ai rezonat vreodată cu filmele Godzilla, King Kong sau Pacific Rîm, să nu mai zic de anime-uri cu roboți precum Evangelion sau Gundam, nu vei rezona nici cu Colossal. Asa că să știi.

Dar pe lângă monștrii care atacă estul, filmul are și o poveste despre cum e să fii plecat din cauza unui lucru asa de mult timp încât să uiți de ce ai încercat să-l eviți, pentru că în final să realizezi exact de ce ai făcut-o. E o lecție despre cum să treci peste lucrurile care te țin în loc și îți fac rău. O lecție destul de altfel spusă și în cel mai ciudat mod.

Cu toate astea, premisa e mișto, interpretarea e mișto, subiectul și lecțiile sunt super mișto, un rol în sfârșit altfel pentru Jason Sudeikis, care nu e mereu tipul super de treaba și gândirea outside the box, au urcat notă la 7/10 pentru acest film...da, mișto.

Sursa foto: cineworld.co.uk

Sursa foto: posterposse.com

Cam asta e premisa. Dar tre să fie și o complicație, că lucrurile să meargă din rău în mai rău până să meargă bine și filmul să se termine pozitiv. Cam asta e și povestea sinusoidală din majoritatea animațiilor bune. Mai bagi și o lecție de învățat pe parcurs și ajungi la ceva foarte bun chiar.
Asadar Buster organizează un concurs pentru a găsi o voce pe placul sau, pentru care, printr-o eroare de dactilografiere, se adaugă niște zero-uri și se ajunge la 100,000$. O suma pe care Buster nu o poate plăti în ruptul capului.

Mi-a plăcut că personajele principale ce vin la audiții, sunt cu povești diferite, familii diferite și cu situații foarte “relatable”. Și unice, am uitat să zic unice. Dar multe altele sunt foarte amuzante, la fel că și selecția cântecelor pentru audiții. Oricât de sceptic sunt la animații în ziua de azi, pentru că apar un milion pe an, majoritatea mediocre, acesta e peste medie și m-a făcut să rad la mai multe faze decât mă așteptam :)

Cu un buget de 75milioane de $,destul de mic și pentru animațiile de azi (dar în mare parte datorită numelor mari de actori care și-au împrumutat vocea pentru film că: Matthew McConaughey, Reese Witherspoon, Scarlett Johansson, Seth MacFarlane sau John Reilly) cei de la Illumination, surprind foarte frumos cu unul di lb puținele musical-uri pe care le-am putut vedea cap-coadă(dacă spun că am mai văzut doar Lala Land și Singing în the Rain, vezi că acesta e un film bun). 7/10 pentru o comedie muzicală foarte mișto.

Sursa foto: https://www.traileraddict.com