Așadar, toți actorii au fost jucat bine, iar Joaquin Phoenix este extraordinar. Vorbeam cu un prieten la film, că poate filmul, ca și nume, nu este foarte inspirat, pentru că ne părea mai bun titlul 'Arthur', dar sigur nu ar fi avut aceeași atracție comercială ca 'Joker'. Joaquin este prezent în absolut fiecare scenă din film, este un one man show și duce filmul pe umeri foarte bine și fără probleme. Știind că e destul de atent cu scenariile sale, de când am auzit că el va fi Joker, fără supărare @ Jared Leto, m-am gândit că va ieși ceva foarte interesant și mult mai apropiat ca și calitate de Jokerul lui Ledger. Personajul sau, Arthur Fleck, e așa de pivotal în film, încât orice alt personaj, este secundar. Așadar, nu există un personal principal feminin, pentru că sunt doar alte 2 în tot filmul, și acestea au foarte puține replici de-a lungul peliculei. Mai toate personajele, de fapt, au relativ puține replici, chiar dacă unele apar mai des decât altele, dar asta nu strică deloc în vreun fel, calitatea filmului sau plictisește. Dintre toate, personal mi-a mai plăcut De Niro, care este gazdă show-ului din Gotham 'Live with Murray Abraham', pentru că deși a fost și el în practic câteva scene, chiar a făcut un rol foarte bun, părând o gazdă de talkshow-uri americane de când e.

Părăsind această zona despre jocul actorilor, mi-a plăcut foarte mult cinematografia. Cadrele luate sunt aproape mereu strânse, chiar dacă sunt de interior sau exterior. Aproape în toate cadrele, în centru este Arthur, iar atunci când este el în centru, camera este foarte aproape de el, mai mereu fiind filmat în prim plan. Acest prim plan cu Joaquin sau Arthur, oricum vrei să-i zici, este filmat în așa fel încât tot ce mai este vizibil în cadru este foarte blurat. Se vede și aici, cum spuneam și mai sus la partea de joc actoricesc, că focusul, literalmente, este pe Arthur!

Atmosfera în film, este de asemenea foarte încărcată și gravă în dese rânduri. Mereu note joase și sub bași care te țin acolo 'în film'. De asemenea viorile prezente pe alocuri mi-au adus aminte de Game of Thrones (din păcate). Și aici oricum, pe lângă muzica gravă și toate cele, avem și niște Frank Sinatra în câteva rânduri, cu melodii optimiste, în perfectă antiteză cu întâmplările de pe ecran.

Per total este un film cel puțin la fel de bun cum mă așteptam. Știam că Joaquin ia și face roluri bune, nu știam că Todd Philips, regizorul, poate face așa ceva. Mai ales că avea sub baghetă numai comedii gen Old School, seria Hangover, Starsky & Hutch sau Wardogs. Mă bucur că m-am înșelat, la fel cum mă bucurăm și de Jordan Peele. Îmi place și că regizorul-actorul principal au pus în cârca lui Joker, râsul printr-un fel foarte inteligent: bazându-l pe o boală patologică, când bolnavii rad necontrolat. 

Acum nu vreau să compar acest Joker cu cel al lui Heath Ledger și nici nu cred că trebuie să se gândească cineva așa ceva. Sunt 2 personaje, total diferite, jucate MAGISTRAL și care sunt la fel de interesante, prin moduri și construcții total diferite. Merită Phoenix o nominalizare la Oscar pt rol? Cu siguranță! La fel merită și un 9/10 de la mine.

Filmul spune povestea unei lumi post apocaliptice, răvășită de niște creaturi misterioase, care își găsesc prada (oamenii, normal) strict după sunet. Noi privitorii, urmărim o familie care încearcă să supraviețuiască în liniște totală în această lume foarte sumbră.

Identitatea filmului constă în faptul că există foarte puțîn dialog și cam orice fel de audio. Sincer, nu am mai văzut așa ceva încercat, dar mă gândesc că e foarte probabil să se mai fi facut (lăsând la o parte filmele mute) însă cu siguranță, nu la această scară. Iar nivelul asta la care s-a încercat acest lucru, a funcționat uimitor de bine din punctul meu de vedere. 

Actorii sunt foarte buni, probabil a ajutat mult și legătura reală între John și Emily, cinematografia e fantastică și povestea este foarte bine scrisă. Un film plin de tensiune, la care fără să-mi dau seama, mă trezeam extrem de încordat, cu pumnii strânși, anxios ori strângând puternic brațul scaunului din cinema. Lucru care m-a bucurat enorm și pe moment, dar și după. Singurele lucruri negative ar fi câteva câteva momente gândite mai slab decât se puteau, dar aici nu merită să dau spoilere. 

Filmul deci merită lăudat cât se poate, deși nu e nici pe departe perfect, este totuși un spectacol și o adevărată reușită. Iar dacă n-ai ajuns să-l vezi, tre' să faci ceva în legătură cu asta! Neapărat. Eu îi dau un 8/10, deci valea la cinema sau la Diverta/ Cărturești să-l cumperi.

Sursa foto: Youtube.com

 Tot ce trebuie să știm este că Thanos, un semi-zeu mov, apare în prim plan pentru a colecta personal cele 6 pietre ale Infinitului, pe care le-ai văzut sau despre care s-a discutat până acum, aproape în orice film Marvel. Josh Brolin face un super rol, deși în mo-cap, iar Thanos, pe care l-am mai văzut doar așa pe ici pe colo, este actorul principal al acestei prime povești. Prin această prezența atât de activă, el da și un motiv tuturor celorlalți eroi să se întâlnească și unească împotriva lui. Mă rog, mai puțîn cei din show-urile Netflix, dar na, aparent a fost o direcție spre care nu s-a dorit a merge. 

Fanii acestui film, nu-și doresc o dramă cu nunante politice sau cine știe ce mesaj ascuns. Ei vor fan service și asta primesc aici. Vor să vadă cum se întâlnește Dr. Strânge cu Iron Man și ce discuta, ce părere are Spider Man de Gardienii Galaxiei, cât de retard pare Star Lord în ochii lui Tony Stark sau cum rezistă Hulk într-un schimb de pumni cu Thanos. Vor să vadă lupte exagerate între Thanos și super eroii noștri, precum au văzut doar în revistele de comics până acum. Noi toți fanii, primim aceste cadouri de la regizori și scenariști, dar și muult muult peste ce sperăm.

Că să închei, Avengers: Infinity War, este de departe cel mai întunecat film Marvel și se termină la fel de întunecat. Deși e incomplet, cumva, acest lucru sigur i-a frustrat pe mulți. Nu și pe mine. Un film foarte bun, care indiferent de continuare, poate fi privit că unul de sine stătător care deși are multe caracteristici de blockbuster Hollywoodian, nu le bifează fix pe cele la care te aștepți. Un 8/10 meritat cu vârf și îndesat.

Sursa foto: screenrant.com

Încep și seria de recapitulări, pe plan personal, pentru că pe filme am clarificat că sunt mult mai multe. Am avut acum un an jumate o pățanie interesantă cu mașina mea, un Opel Astra Caravan. Într-un din serile de Februarie, când veneau ninsori din acelea nebune, care prindeau mereu autoritățile  nepregătite, am zis să fac o fapta bună și să-i duc aproape de casă pe cei doi prieteni de erau la mine în vizită. 

Ne suim în mașină și plecăm tiptil. Afară ningea bine dar ștergătoarele făceau față. Eu mergeam încet, pentru că era deja un strat de zăpadă pe carosabil, iar ora era 12 noaptea și deci nu mult trafic sau utilaje să dea zăpada la o parte. Cum mergeam eu cătinel pe banda 2 a marelui Bulivard Iuliu Maniu, la o trecere de pietoni, văd traversând așa mai nehotarât, din stânga, un câine. Am frânat, pentru că nu voiam să-l lovesc și na, mă gândeam că să nu se sperie mai rău și să prevăd un ghinion. Din spate, claxon puternic. Mă uit în oglindă, un Corsa nou de la o firma de pază. Trece câinele, plec și eu, încet, cum se pleacă iarnă, pe zăpadă, cu viteză a 2 a. Paznicul grăbit, iarăși claxon. În mintea mea, ce zic: Lasă că-l învăț eu pe asta să mai claxoneze. Și cum apucasem eu așa să plec de pe loc, nu aveam nici 30 km/h, frânez și mă opresc. Faza e că agentu'/paznicu' se grăbise și ''îi dăduse în goarna'' mașinii, nu s-a uitat deloc în față, a frânat prea târziu, și având o viteză aparent mai mare și patinând, m-a lovit bine în spatele mașinii. Atât de bine încât eu fiind oprit deja, el a reușit să ma împingă câțiva metri buni. Imaginează-ți ce viteză să aibă o Corsa din asta mică, că să împingă un Astra Break la care șoferul are piciorul pe frână. Eu și acum sunt sigur că omul nu a frânat mai deloc (nu ma interesează motivul) pentru că altfel era impactul, pentru noi 3 din mașină și altele erau daunele mașinii lui.

Ne-am dat jos, am constatat că era un puști de 23 de ani, puțin cam tare in gură. El îmi zicea că am vrut eu să-i dau o 'lecție' frânând așa brusc, eu i-am zis că dacă păstra distanță regulamentară, nu mă lovea indiferent de ce lecții voiam eu să-i predau la miezul nopții. Dar pe un tot destul de calm, probabil și din cauza că ne-a văzut 3 înși. Am ajuns apoi, la recomandarea sa, la postul firmei de pază unde lucra, pentru a putea completa declarațiile amiabile fiecare la căldură. Am reușit să rezolvăm și acest aspect și am plecat acasă așa, mășina mea fiind în stare perfectă de funcționare. 

Au urmat drumuri la compania de asigurări pentru a evalua daunele. Acolo surpriză: fiind vorba de o mașină veche, al cărei preț actualizat ar fi fost aproximativ 2000 de euro la acel moment, iar reparațiile ar fi costat undeva la 1000 de euro, cu piese originale Opel, pentru asigurator (îmi spunea acel individ de la birou că bara de protecție ar costa cam 250 euro, ușa din spate 500 euro și luneta restul) urma sa se trecea la daună totală. Pentru că am fost de acord să o repar în regim propriu, urma să primesc o suma între 500 și 600 de euro de la asigurator. 

M-am declarat mulțumit, pentru că până la urmă, a fost no harm, no foul, mașina a fost reparată în regim prorpiu cu maxim 250 de euro, găsind ușa de spate la dezmembrări, iar în următoarea postare am să povestesc și ce am reușit să fac cu micul profit, în momentul în care am intrat în posesia lui. 

Filmul lui Martin McDonagh, că restul văzute, este compus din 2 ingrediente majore, după cum văd eu. Furia în prima parte, apoi violența. Sunt 2 aspecte recurente ale sale, pe care le poți întâlni și în filmele sale anterioare: In Bruges și Seven Psychopaths.

Frances McDormand (Mildred), care face cel mai bun rol al său de la Fargo încoace, este o mamă divorțată, care și-a pierdut fiica, Angela. Aceasta a fost violată și omorâtă, iar la un an distanță, poliția a început să își piardă interesul în caz și să-l cam lase de izbeliște. Nu mai primește răspunsuri sau update-uri de la șeriful local, jucat foarte bine și el de Woody Harrelson și, spre suprinderea tuturor, găsește o soluție ingenioasă prin care își varsă năduful pe autorități: închiriază 3 panouri de reclame în care întreabă șeriful care sunt noutățile, de ce nu sunt făcute arestări și când va primi răspunsuri. 

Nu orice hop din viață ne învață să fim mai buni, mai toleranți. Și această ură  prezentată în film, servește că o cărare pe drumul pe care înțelegem lumea. Un copil nu ar trebui să moară deloc, cu atât mai puțîn într-un mod brutal. Dar ce poți face cu aceste cunoștințe? Cum ne putem canaliza furia într-o lume injustă? Acest film este unul din puținele ce încearcă și reușește pe deplin să fie profund și realist. Deși a primit 2 Oscaruri (Cea mai Bună Actrița în Rol Principal și Cel mai Bun Actor in Rol Secundar) totuși mi se pare că nu a primit și atenția meritată pe deplin. Eu îi dau un 8/10 

Sursa foto: www.margaretriver.com

Este foarte amuzant cât de ciclice sunt unele lucruri în viață. Când zici că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior, te întâlnești cu colegi de la fostul job, cărora le povestești cât de frumos e la tine și ce oameni mișto ai, pentru că apoi să ajungi fix în aceeași situație, în stres cel puțin la fel de mare. Un lucru pozitiv extras din asta este că, oricât de nasol devine acel nou job, ai o reziliența sporită din experiență anterioară. Iar asta ajută enorm.

Așadar, după toată polologhia, am lăsat baltă treaba asta cu scrisul, pentru că am crezut că am ceva mai important de făcut și că munca e mai interesantă/importantă că viață personală. Încă o lecție care, deși pare simplă acum când o expun așa, nu a fost. 

Am deci de recuperat cam un an și jumate de povești și filme sau restaurante. O să vorbesc despre cele mai mișto filme văzute, cele mai interesante locații vizitate, locuri în care pot spune că am trăit perioade scurte și evenimente importante din viață. Sper să mai fie cineva pe aici și să reveniți cu drag, așa cum am revenit și eu acum.