Încep și seria de recapitulări, pe plan personal, pentru că pe filme am clarificat că sunt mult mai multe. Am avut acum un an jumate o pățanie interesantă cu mașina mea, un Opel Astra Caravan. Într-un din serile de Februarie, când veneau ninsori din acelea nebune, care prindeau mereu autoritățile  nepregătite, am zis să fac o fapta bună și să-i duc aproape de casă pe cei doi prieteni de erau la mine în vizită. 

Ne suim în mașină și plecăm tiptil. Afară ningea bine dar ștergătoarele făceau față. Eu mergeam încet, pentru că era deja un strat de zăpadă pe carosabil, iar ora era 12 noaptea și deci nu mult trafic sau utilaje să dea zăpada la o parte. Cum mergeam eu cătinel pe banda 2 a marelui Bulivard Iuliu Maniu, la o trecere de pietoni, văd traversând așa mai nehotarât, din stânga, un câine. Am frânat, pentru că nu voiam să-l lovesc și na, mă gândeam că să nu se sperie mai rău și să prevăd un ghinion. Din spate, claxon puternic. Mă uit în oglindă, un Corsa nou de la o firma de pază. Trece câinele, plec și eu, încet, cum se pleacă iarnă, pe zăpadă, cu viteză a 2 a. Paznicul grăbit, iarăși claxon. În mintea mea, ce zic: Lasă că-l învăț eu pe asta să mai claxoneze. Și cum apucasem eu așa să plec de pe loc, nu aveam nici 30 km/h, frânez și mă opresc. Faza e că agentu'/paznicu' se grăbise și ''îi dăduse în goarna'' mașinii, nu s-a uitat deloc în față, a frânat prea târziu, și având o viteză aparent mai mare și patinând, m-a lovit bine în spatele mașinii. Atât de bine încât eu fiind oprit deja, el a reușit să ma împingă câțiva metri buni. Imaginează-ți ce viteză să aibă o Corsa din asta mică, că să împingă un Astra Break la care șoferul are piciorul pe frână. Eu și acum sunt sigur că omul nu a frânat mai deloc (nu ma interesează motivul) pentru că altfel era impactul, pentru noi 3 din mașină și altele erau daunele mașinii lui.

Ne-am dat jos, am constatat că era un puști de 23 de ani, puțin cam tare in gură. El îmi zicea că am vrut eu să-i dau o 'lecție' frânând așa brusc, eu i-am zis că dacă păstra distanță regulamentară, nu mă lovea indiferent de ce lecții voiam eu să-i predau la miezul nopții. Dar pe un tot destul de calm, probabil și din cauza că ne-a văzut 3 înși. Am ajuns apoi, la recomandarea sa, la postul firmei de pază unde lucra, pentru a putea completa declarațiile amiabile fiecare la căldură. Am reușit să rezolvăm și acest aspect și am plecat acasă așa, mășina mea fiind în stare perfectă de funcționare. 

Au urmat drumuri la compania de asigurări pentru a evalua daunele. Acolo surpriză: fiind vorba de o mașină veche, al cărei preț actualizat ar fi fost aproximativ 2000 de euro la acel moment, iar reparațiile ar fi costat undeva la 1000 de euro, cu piese originale Opel, pentru asigurator (îmi spunea acel individ de la birou că bara de protecție ar costa cam 250 euro, ușa din spate 500 euro și luneta restul) urma sa se trecea la daună totală. Pentru că am fost de acord să o repar în regim propriu, urma să primesc o suma între 500 și 600 de euro de la asigurator. 

M-am declarat mulțumit, pentru că până la urmă, a fost no harm, no foul, mașina a fost reparată în regim prorpiu cu maxim 250 de euro, găsind ușa de spate la dezmembrări, iar în următoarea postare am să povestesc și ce am reușit să fac cu micul profit, în momentul în care am intrat în posesia lui. 

Filmul lui Martin McDonagh, că restul văzute, este compus din 2 ingrediente majore, după cum văd eu. Furia în prima parte, apoi violența. Sunt 2 aspecte recurente ale sale, pe care le poți întâlni și în filmele sale anterioare: In Bruges și Seven Psychopaths.

Frances McDormand (Mildred), care face cel mai bun rol al său de la Fargo încoace, este o mamă divorțată, care și-a pierdut fiica, Angela. Aceasta a fost violată și omorâtă, iar la un an distanță, poliția a început să își piardă interesul în caz și să-l cam lase de izbeliște. Nu mai primește răspunsuri sau update-uri de la șeriful local, jucat foarte bine și el de Woody Harrelson și, spre suprinderea tuturor, găsește o soluție ingenioasă prin care își varsă năduful pe autorități: închiriază 3 panouri de reclame în care întreabă șeriful care sunt noutățile, de ce nu sunt făcute arestări și când va primi răspunsuri. 

Nu orice hop din viață ne învață să fim mai buni, mai toleranți. Și această ură  prezentată în film, servește că o cărare pe drumul pe care înțelegem lumea. Un copil nu ar trebui să moară deloc, cu atât mai puțîn într-un mod brutal. Dar ce poți face cu aceste cunoștințe? Cum ne putem canaliza furia într-o lume injustă? Acest film este unul din puținele ce încearcă și reușește pe deplin să fie profund și realist. Deși a primit 2 Oscaruri (Cea mai Bună Actrița în Rol Principal și Cel mai Bun Actor in Rol Secundar) totuși mi se pare că nu a primit și atenția meritată pe deplin. Eu îi dau un 8/10 

Sursa foto: www.margaretriver.com

Este foarte amuzant cât de ciclice sunt unele lucruri în viață. Când zici că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior, te întâlnești cu colegi de la fostul job, cărora le povestești cât de frumos e la tine și ce oameni mișto ai, pentru că apoi să ajungi fix în aceeași situație, în stres cel puțin la fel de mare. Un lucru pozitiv extras din asta este că, oricât de nasol devine acel nou job, ai o reziliența sporită din experiență anterioară. Iar asta ajută enorm.

Așadar, după toată polologhia, am lăsat baltă treaba asta cu scrisul, pentru că am crezut că am ceva mai important de făcut și că munca e mai interesantă/importantă că viață personală. Încă o lecție care, deși pare simplă acum când o expun așa, nu a fost. 

Am deci de recuperat cam un an și jumate de povești și filme sau restaurante. O să vorbesc despre cele mai mișto filme văzute, cele mai interesante locații vizitate, locuri în care pot spune că am trăit perioade scurte și evenimente importante din viață. Sper să mai fie cineva pe aici și să reveniți cu drag, așa cum am revenit și eu acum.